Intră acum și în grupul de
În perioada 22 – 24 aprilie s-a desfăşurat faza naţională a concursului naţional de proiecte “O carte pentru şcoala mea”, acţiune organizată de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava şi Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”.
Activităţile acestui program naţional au cuprins şi o campanie de promovare a lecturii, “Citeşte! Cititul nu dăunează sănătăţii!”, prin care s-a marcat “Ziua mondială a cărţii”, prilej cu care membrii voluntari ai Consiliului Judeţean al Elevilor au împărţit trecătorilor 50 de cărţi şi 50 de flori.
Premierea câştigătorilor concursului naţional de proiecte “O carte pentru şcoala mea”, manifestare care promovează redescoperirea cărţii şi a lecturii de plăcere, a avut loc vineri, începând cu ora 17:00, la librăria Cărtureşti din incinta Iulius Mall Suceava.
Din comisia naţională au făcut parte: prof. univ. dr. Elena Brânduşa Steiciuc (preşedinte), scriitorul Angela Furtună, inspectorul şcolar prof. Tatiana Vântur (vicepreşedinţi), inspectorii de specialitate prof. Eleonora Bulboacă, prof. Antonia Manciu şi prof. metodist Daniela Argatu (evaluatori). Preşedintele de onoare al concursului a fost prof. univ. dr. Sanda Maria Ardeleanu care a oferit două premii speciale din partea Parlamentului României, fiecare în valoare de 250 lei.
La categoria gimnaziu, premiul І a fost câştigat de echipa formată din elevii Perhinschi Andrada Elena şi Rusu Ana Maria, îndrumaţi de prof. Valerica Ignătescu de la Şcoala “Miron Costin” Suceava. Premiul ІІ a mers către două echipe, echipa şcolii “Bogdan Vodă” din Rădăuţi formată din elevii Barna Simona Andreea şi Cotleţ Denisa Oltea coordonaţi de prof. Clinovschi Anca Raluca şi echipa formată din elevii Chiva Mădălin şi Grigore Annemarie îndrumaţi de prof. Crăciun Carmen şi Bogdan Ignat. Câştigătorii premiului ІІІ au fost reprezentanţii şcolii “Nifon Bălăşescu” din Tulcea, elevii Liciu Raluca şi Frunte Lată Andreea sub îndrumarea prof. Pavel Vasilica.
La categoria liceu, marele premiu a fost câştigat de Colegiul Naţional “Dragoş Vodă” din C. Moldovenesc cu o echipă formată din elevii Codreanu Ruxandra şi Mocriciuc Iuliana Ştefania, echipă coordonată de prof. Maria Ghiţă. Premiul ІІ a mers către Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Suceava, reprezentat de elevii Oana Turturean, Maria Minciună şi prof. coordonatori Bratu Cornelia, Andrei Lăcrămioara. Tot premiul ІІ a fost acordat echipei formată din elevii Gazibar Veronica şi Jilavu Oana Gabriela îndrumaţi de prof. Lupu Luminiţa de la Colegiul Naţional “Al. I. Cuza” din Galaţi.
Premiul ІІІ a fost acordat Grupului Şcolar “Dimitrie Negreanu” Botoşani reprezentat de elevii Gafton Adina, Surmei Oana şi prof. Carmen Mandache.
Tot în cadrul acestui concurs a fost acordată o menţiune Colegiului Naţional “Roman Vodă” din judeţul Neamţ cu o echipă formată din elevii Lăzărescu Andreea şi Zamfiroi Andrei, coordonaţi de prof. Romano Gabriela.
Premiile speciale în valoare de câte 250 lei, acordate de preşedintele de onoare al concursului, prof. univ. dr. Sanda Maria Ardeleanu, au mers către Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” şi Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava. Aceste premii au fost acordate pentru creativitate şi voluntariat. Organizarea acestui eveniment a fost sprijinit de CJ Suceava, Complexul Muzeal Bucovina, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Librăria Cărtureşti, Editura Humanitas, ProCredit Bank şi Iulius Mall Suceava.
Intră acum și în grupul de