Intră acum și în grupul de
Cei 30 de artişti plastici profesionişti care participă la Tabăra de Creaţie din cadrul proiectului transfrontalier “Arta, un limbaj comun între două culturi”, s-au arătat încântaţi de locaţia aleasă pentru desfăşurarea acestei tabere, apreciind localitatea Suceviţa, cu minunatele ei peisaje, ca fiind locul care favorizează actul creator.
Cătălin Alexandru Chifan, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, unul dintre artiştii profesionişti care participă la acest proiect, a declarat că nu există o temă pe care pictorii trebuie să o respecte, “pictăm aşa cum simţim şi savurăm natura”, a adăugat el.
Ion Grigore, renumit artist plastic, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, a declarat pentru NewsBucovina.ro că nu şi-a propus o temă care să se regăsească în tablourile pe care le crează în zilele petrecute în această tabără, pentru că “ nu îmi place să lucrez după proiecte, în artă nu există planificare, arta este un act spontan de dăruire”. Pictorul s-a declarat de asemenea inspirat de peisajele Suceviţei, dovadă fiind tablourile aproape terminate care surprindeau peisaje, natură statică şi oameni ai locului.
La rândul său, Vasile Anghel Siminiuc, membru titular al Uniunii Artiştilor plastici din România, a mărturisit că şi-a propus să valorifice potenţialul turistic şi etnografic al locului, întrucât “mă inspiră orice, de la arhitectură, mănăstirea, casele tradiţionale, până la peisajele minunate ale zonei”.
Svitlana Shevchenko, artist grafician – poligraf, membră a Uniunii designerilor şi autorilor de publicitate din Ucraina, desenează flori folosind linii curbe şi tehnica pastelului. Artista ucraineancă foloseşte hârtie specială la desene, hârtie englezească în valoare de 5 dolari coala.
Pe lângă faptul că îi plac enorm, Svitlana Shevchenko este de părere că florile “reprezintă viaţa şi tot ceea ce este mai frumos pe pământ.” Artista a precizat în final că pregăteşte o expoziţie de nuduri în Ucraina, dar chiar dacă a abordat această temă, florile continuă să rămână preferatele ei.
Minunatele peisaje din localitatea Suceviţa îi inspiră şi le sporesc capacitatea creatoare a artiştilor plastici profesionişti din cadrul Taberei de Creaţie, care s-au arătat încântaţi de ospitalitatea cu care au fost trataţi şi de frumuseţile locurilor.
Intră acum și în grupul de