Reacție dură a lui Ștefan Mandachi după o serie de articole că și-ar fi făcut partid. ”Este complet fals și jenant ce se spune”


Intră acum și în grupul de

Antreprenorul sucevean Ștefan Mandachi, realizatorul primul și singurului metru de autostradă din Moldova a reacționat în termeni duri cu privire la știrile care au apărut in presa centrală referitoare la posibilitatea ca acesta să fi intrat în politică.

”Au apărut fake news că mi-am făcut partid ceea ce este complet fals și jenant. Voi merge la vot dar nu susțin niciun partid și niciun candidat, de aceea m-am abținut de la orice comentariu politic, darămite să mă bag în mocirla politicii. Mă preocupă că suntem luați de proști în țară dar nu mă preocupă să le fac eu pe toate, inclusiv politică, pentru că nu sunt Mafalda”, a declarat pentru NewsBucovina.ro antreprenorul sucevean.

El este dezamăgit de faptul că diverse personalități încearcă să îl atragă în politică însă este decis să nu facă pasul spre acest sector.

”Voi încerca pe cât de mult pot să schimb lucrurile care ne afectează din postura mea de om de afaceri și de ”activist în ograda mea” nu activist de partid. Nu sunt membru în nicio organizație sau mișcare, nu m-am abătut cu niciun milimetru de la ceea ce am spus că voi face sau nu voi face în ultimele luni. M-am ținut totalmente de cuvânt și îmi văd de treaba mea în continuare. Am afaceri în țară și în Europa care aduc venituri substanțiale la bugetul statului, totul este fiscalizat, transparent și apolitic. Nu lucrez cu statul, nu sunt nici măcar chiriaș în vreo locație a statului și mă interesează să fac doar ceea ce am învățat mai bine.”, a mai spus Ștefan Mandachi.


Intră acum și în grupul de