INFOGRAFIC// Studiu amplu Dorna Medical privind numărul locuitorilor județului Suceava care au avut Covid-19. În municipiul Suceava incidența se apropie de 30 la sută, în timp ce în Rădăuți, Fălticeni sau Câmpulung Moldovenesc aceasta atinge aproape un sfert din populație//VIDEO


Intră acum și în grupul de

Rețeaua de laboratoare Dorna Medical a realizat un amplu studiu pentru stabilirea prevalenței Covid-19 în județul Suceava la care au participat aproape 5000 de subiecți.

Managerul Dorna Medical, Roman Boca, a declarat la Subiectul Zilei de la News Bucovina că primul studiu a fost făcut împreună cu MedLife în municipiul Suceava pe 521 de subiecți.

După acest studiu am ajuns la concluzia că unul din cinci pacienți a fost infectat”, a spus Boca.

El a menționat că Dorna Medical a extins studiul pe anticorpi la nivelul județului Suceava în toate centrele mai mari din județ unde a fost inclusă și populația din zona limitrofă.

În municipiul Suceava este un grad de pozitivitate de 27 la sută la un număr de 1.446 de subiecți.

Potrivit lui Boca, în municipiul Suceava la populația cu vârste între 0 și 18 ani, au fost 18 pozitivi și 54 negativi, la grupa de vârstă 18-60, sunt 460 pozitivi și 1248 negativi, iar la grupa de vârstă de peste 60 de ani, sunt 79 pozitivi și 144 negativi.

La Vatra Dornei doar patru la sută din cei 460 de subiecți prezentau anticorpii.

„Aici au fost câteva focare nesemnificative”, a spus Boca.

Astfel, au fost pozitivi trei subiecți la grupa de vârstă 0-18 ani, alți 16 la grupa de vârstă 18-60 de ani și trei pozitivi la grupa de vârstă peste 60 de ani.

Studiu COVID 19 – manager Roman BOCA

Premieră Dorna Medical – analiza evoluției COVID 19 în județul Suceava.

Gepostet von NewsBucovina.ro am Mittwoch, 24. Juni 2020

La Câmpulung Moldovenesc incidența este de 24 la sută din numărul pacienților testați.

„Aici a fost un focar și la spital și în zonă”, a menționat Roman Boca.

La grupa de vârstă de 0-18 ani nu a fost semnalat niciun caz, la grupa de vârstă 18-60 de ani au fost 120 de cazuri pozitive și 11 la grupa de vârstă de peste 60 de ani.

Studiul realizat de Dorna Medical a mai evidențiat că la Gura Humorului din cei 485 de subiecți testați au fost 15 la sută depistați cu anticorpi, din care la grupa de vârstă 0-18 ani au fost șase subiecți pozitiv, la grupa de vârstă 18-60 de ani au fost 58 pozitiv, iar la grupa de vârstă peste 60 de ani au fost 9 subiecți pozitiv.

 Totodată, la Fălticeni din cei 540 de pacienți incidența a fost de 23 la sută, respectiv la grupa de vârstă 0-18 ani au fost nouă subiecți care au anticorpi, la grupa de vârstă 18-60 de ani au trecut prin boală 131, iar la grupa de vârstă peste 60 de ani au fost 25.

La Rădăuți, incidența este de 23 la sută din cei 369 de subiecți testați.

Astfel, la grupa de vârstă 0-18 ani au fost patru cazuri pozitive, la grupa de vârstă 18-60 de ani au fost identificați 61 pozitivi și la grupa de vârstă peste 60 de ani au fost 22 pozitivi.

Cele mai doritoare să se testeze au fost doamnele”, a spus Roman Boca.

El a menționat că acest studiu a este amplu, a necesitat o muncă uriașă fiind testați gratuit 4.554 de subiecți din tot județul Suceava.

Roman Boca a spus că acum Dorna Medical face un asemenea studiu în județul Bistrița Năsăud și că este posibil să fie reluat studiul și în județul Suceava.

El a subliniat că toate datele vor fi transmise autorităților care să le analizeze.


Intră acum și în grupul de