Intră acum și în grupul de
Consilierul județean liberal Dorel Guliciuc a anunțat, miercuri, la Analiza de Seară de la News Bucovina, că a luat decizia de a demisiona din Consiliul Județean Suceava și PNL.
El a spus că a luat o „decizie firească, normală” și așteptată cumva într-o parte a politicii sucevene și că a renunțat la demnitatea de consilier județean, dar că va continua să activeze în politică.
„I-am lăsat să-și facă socotelile, ce vor ei să facă”, a spus Guliciuc.
„Am plecat și din PNL și din demnitatea din consilier județean. Le-am părăsit pentru că așa am găsit eu de cuviință. Drumul alături de PNL s-a încheiat și era firesc să se încheie când am crezut eu că trebuie încheiat și asta după un parcurs de foarte mulți ani”, a precizat Guliciuc.
El a spus că o politică pe care vrea să o facă este în interesul cetățeanului.
Guliciuc a menționat că a părăsit PNL și pentru ceea ce face Guvernul PNL.
„Inclusiv ceea ce se întâmplă cu PNL la nivel guvernamental, dar nu numai la nivel guvernamental, ci și ce ce întâmplă aici, la nivel județean”, a declarat Dorel Guliciuc.
El a explicat că toate aceste aspecte au contribuit la această decizie pentru că el nu se mai regăsește în acest partid.
Dorel Guliciuc a menționat că inclusiv cei care îl urmăresc în online i-au cerut să plece din PNL pentru că acest partid nu mai reprezintă ceea ce a fost odată.
„Decizia a fost firească, așteptată în special de cei din PNL și a venit”, a spus Guliciuc.
El a spus că a depus demisia la Consiliul Județean Suceava.
„Cu siguranță voi face politică, voi continua să fac politică așa cum gândesc eu, cu simt eu. Cred că în politică trebuie să fim toți cei care credem că putem schimba ceva”, a declarat Guliciuc.
El urmează să anunțe în perioada următoare noul proiect politic pe care îl are, dar că dorește să candideze la funcția de primar al comunei Ipotești.
Intră acum și în grupul de