Concursul de Miss, atractia spectacolului care a incheiat „Saptamana Europeana a Tineretului”


Intră acum și în grupul de

Casa de Cultură din Suceava a fost luată cu asalt sâmbătă după-amiază de tinerii suceveni dornici să asiste la spectacolul organizat cu prilejul încheierii celei de-a 11-a ediţii a “Săptămânii Europene a Tineretului”, proiect al Fundaţiei Ana, finanţat de Consiliul Judeţean Suceava şi Direcţia Judeţeană de Tineret Suceava, în organizarea căruia s-a implicat şi Asociaţia Juventus, Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi şi IŞJ Suceava.

Proiectul, care a oferit tinerilor talentaţi o bună ocazie de afirmare şi celorlalţi o excelentă modalitate de petrecere a timpului liber, s-a desfăşurat în perioada 31 octombrie – 7 noiembrie a.c. şi s-a încheiat sâmbătă cu “Gala Săptămânii Europene a Tineretului” şi concursul “Miss Săptămâna Tineretului”, eveniment la care au participat tineri din Suceava, Gura Humorului, Fălticeni, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc.

Cei prezenţi la Casa de Cultură au avut parte de o seară pe cinste, încărcată de energie şi prospeţime, cu momente de teatru, muzică şi dans. Tinerele valori sucevene care au urcat pe scena Casei de Cultură au cântat rock, etno-rock, hip-hop, au dansat vals, dans modern şi ţigănesc sau au oferit momente de teatru.

O altă atracţie a serii a fost concursul de Miss, prilej cu care 10 tinere au luptat pentru titlul de “Miss Săptămâna Tineretului”. Pentru a demonstra publicului şi juriului că sunt suficient de frumoase şi isteţe pentru a câştiga, sucevencele au trecut prin câteva probe de “foc”, proba zâmbetului, proba de dans şi proba de cunoştinţe generale sau isteţime.

Cea din urmă probă le-a dat bătăi de cap fetelor, acestea fiind nevoite să răspundă la o serie de întrebări formulate de persoane publice din municipiu. Una din concurente a fost foarte surprinsă de faptul că Ştefan cel Mare nu a venit cu trenul în Suceava, ajungând până la urmă la concluzia că, pe atunci, domnitorul Moldovei se deplasa “călare”. Întrebarea care a pus-o în dificultate pe tânăra pretendentă la titlul de Miss suna cam aşa: “În ce gară a coborât Ştefan cel Mare atunci când a venit cu armata în Suceava? În Iţcani sau Burdujeni?”, concurenta răspunzând scurt şi la obiect: “Cred că în Iţcani!”.

În vederea desemnării Mister-ului “Săptămânii Europene a Tineretului”, partenerii de dans ai concurentelor au fost supuşi votului publicului, exprimat prin aplauze şi încurajări, câştigătorul fiind nevoit să-şi demonstreze şi calităţile de umorist, pentru a obţine mult doritul titlu.

În final, conform voturilor juriului şi ale publicului, câştigătorii titlurilor de Miss şi Mister au fost: Claudia Botezatu şi Sebastian Nisteriuc. Locurile II şi III în cadrul concursului au fost obţinute de Teodora Crăciun şi Lăcrămioara Coroamă.

Tot în cadrul concursului de frumuseţe, portalul TuSiRomania a oferit încă două premii, Larisa Gârbea şi Sebastian Nisteriuc fiind numiţi Miss şi Mister TuSiRomania.

Organizatorii au oferit celor din public bilete la tombolă, la finalul spectacolului, în urma tragerii la sorţi, o tânără suceveancă devenind fericita posesoare a 100 lei.
Tot sâmbătă seara, au fost anunţaţi şi câştigătorii Festivalului de film scurt “Bucovina”, ediţia a II-a, cu tema “Bucovina sufletului meu”.

Evenimentul a fost prezentat de Cornel Grosar, preşedintele Asociaţiei Juventus şi MC Michael Star, persoană foarte cunoscută în rândul tinerilor iubitori de muzică clubbing. Pe lângă faptul că a prezentat spectacolul şi i-a susţinut pe tinerii care au urcat pe scenă, Michael Star a oferit sucevenilor şi un moment muzical.


Intră acum și în grupul de