Constantin Severin: “2009 a fost, fara indoiala, cel mai bun an al meu ca artist vizual”


Intră acum și în grupul de

Scriitorul şi artistul plastic sucevean Constantin Severin, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a teoretizat un nou concept în arta contemporană, expresionismul arhetipal, şi altul în filozofia culturii, post-literatura. În 2007, el a fondat două grupări artistice alcătuite din artişti internaţionali : New Europe(Central Europe) Group (32 de membri) şi Archetypal Expressionism Group (42 de membri din peste 20 de ţări).

NewsBucovina.ro vă propune un interviu în exclusivitate cu renumitul artist sucevean.

NewsBucovina.ro: Ne apropiem cu paşi repezi de finele anului 2009. Cum a fost acest an pentru artistul Constantin Severin?

Constantin Severin: 2009 a fost fără îndoială cel mai bun an al meu ca artist vizual. A început cu o expoziţie la galeria de artă “Lascăr Viorel” din Piatra Neamţ, promovată de EuroNews, a continuat cu o personală la galeria “Dalype” din Oslo, în aprilie, o expoziţie de grup cu artişti din statele membre ale UE, la “Opera Gallery”, din Budapesta, care a avut loc în mai, iar punctul culminant, nu numai al anului, ci şi al scurtei mele cariere de până acum, a fost vernisajul de la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, din luna noiembrie. Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi este cel mai vechi şi mai important muzeu de artă contemporană din România. Mai mult, în urmă cu câteva zile, am fost anunţat ca în decembrie voi primi Premiul de Excelenţă în Artă, acordat de Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, oraşul copilăriei mele.

NB: Există vreun proiect artistic pe care nu aţi reuşit să îl finalizaţi în acest an? Dacă da, mult mediatizata criza financiară pe care o traversăm a reuşit să vă pună beţe în roate?

Constantin Severin: Da, după expoziţia închinată Sucevei romantice, de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, pe care am prezentat-o la Oslo,
aş fi vrut să încep un alt proiect dedicat insulei dispărute Ada Kaleh, insula copilăriei mele, un paradis exotic dispărut sub apele Dunării o dată cu construcţia hidrocentralei de la Porţile de Fier, dar din cauza crizei financiare am fost obligat să amân proiectul. Mai mult, la expoziţia de la galeria de artă suceveană “City Gallery”, am vândut un singur tablou, iar eu am investit în lucrări mii de euro. Blocajele financiare sunt resimţite cu putere şi în lumea artei, a culturii, dar se pare că nu şi în cea politică.

NB: Este bine ştiut faptul că sunteţi un artist complex, scriitor şi pictor, deopotrivă. Care dintre cele două laturi creatoare a avut întâietate anul acesta?

Constantin Severin: Anul acesta, am fost acaparat în totalitate de proiectele de artă, doar anul trecut am reuşit să ‘‘rup’‘ patru luni pentru cariera mea de scriitor, timp în care am scris primul roman, acceptat de o editură prestigioasă, Curtea Veche. Cartea trebuia să apară anul acesta, dar criza e resimţită cu putere şi pe piaţa cărţii, vânzările au scăzut mai mult decât simţitor şi au blocat deocamdată apariţia primului meu roman.

NB: Ce proiecte aveţi pentru viitor şi cum reuşiţi să vă promovaţi, având în vedere că arta nu este gustată de toate categoriile de public, fiind umbrită de alte evenimente, mai mult sau mai puţin importante pentru societate?

Constantin Severin: Pe termen scurt, sunt invitat anul viitor, în mai, să expun la Muzeul de Artă din Drobeta Turnu Severin şi se pare că în iunie voi fi prezent din nou cu o expoziţie la Suceava, la Complexul Muzeal Bucovina, împreună cu artistul american de origine română, născut la Iaşi, Dan Cumpăta. După 20 de ani de exil îşi doreşte mult să revină pe scena artei româneşti cu o expoziţie în Bucovina. Dan Cumpăta se numără printre artiştii români cu cota cea mai ridicată, anul trecut Muzeul de Artă din Vatican i-a cumpărat o lucrare cu circa 80.000 de Euro.

În ceea ce priveşte promovarea mea ca artist vizual, cred că de acum înainte imi va fi mult mai uşor, deoarece în octombrie a.c. am fost invitat să fac parte dintr-un puternic şi ambiţios grup de artă, “3rd Paradigm/A treia Paradigmă”, alături de alţi 4 artişti vizuali de talie internaţională, Adrian Bayreuther – Germania, Alberto D’Assumpcao – Portugalia, Olga Dmytrenko – SUA şi Izabella Pavlushko – Azerbaidjan. Ideea înfiinţării acestei grupări aparţine lui Adrian Bayreuther, probabil cel mai valoros continuator al avangardei ruse a secolului al XX-lea, de la Malevici la Kandinsky.

NB: Cum reuşiţi să comunicaţi eficient cu ceilalţi membri ai grupului de artă “3rd Paradigm”? Care sunt mijloacele cel mai des folosite?

Constantin Severin: Mijloacele de avangardă ale tehnicii moderne, de la conversaţia pe messenger până la folosirea unor programe precum Skype, etc. Suntem foarte prezenţi cu toţii în lumea virtuală, doar aşa putem fi găsiţi mai uşor de galerii de artă majore sau de posibili colecţionari de artă din întreaga lume. Avem un site al grupării, dar şi prezentări Power Point cu arta noastră, excelent realizate de Olga Dmytrenko, pe muzica unor mari compozitori, interpretaţi la pian de fiica acesteia, Anna Dmytrenko, de 17 ani, una dintre cele mai valoroase interprete din lume, la categoria ei de vârstă.

NB: Acum, la final de discutie, am vrea sa stim ce le recomandaţi artiştilor la început de drum?

Constantin Severin: Le recomand artiştilor la început de drum să fie la fel de activi în lumea virtuală, aceasta este singura şansă de a învinge barierele de spaţiu şi timp şi de a comunica rapid cu iubitorii de artă din întreaga lume.


Intră acum și în grupul de