Mai putin de 200 lei, adunati in prima zi a Targului de Craciun de la Colegiul National “Petru Rares”


Intră acum și în grupul de

La Târgul de Crăciun organizat în scopuri caritabile de elevii clasei a 11-a E, de la Colegiul Naţional “Petru Rareş” din Suceava, se găsesc tot soiul de obiecte, confecţionate manual de aceşti tineri. Acţiunea a debutat marţi, iar miercuri seară, la ora 16:00 se încheie.

Cei dornici să achiziţioneze câte ceva de la târg pot ajuta în acest fel câteva familii nevoiaşe din judeţ. Elevii care organizează evenimentul caritabil au creat manual obiecte specifice Crăciunului, globuri, statuete cu Moş Crăciun în miniatură, decoraţiuni etc. Tot aici se găsesc şi bijuterii create manual, din plastilină, brelocuri, rame şi albume foto, creioane şi pixuri personalizate şi lumânări.
Preţurile exponatelor sunt modice iar “artiştii”, elevii clasei a 11-a E au achiziţionat materialele necesare din bani proprii.

Costul obiectelor de la târg variază între 2 şi 15 lei, în funcţie de materialele folosite şi de cât s-a muncit la ele. Pentru a crea aceste obiecte, elevii au folosit plastilină, hârtie, carton, sfoară, ceară, macaroane, vată şi multe alte materiale.

Din păcate, în prima zi a Târgului de Crăciun, s-au strâns mai puţini bani decât la ediţia de anul trecut. Elevii abia au reuşit să vândă obiecte în valoare de aproape 200 lei, o sumă prea mică pentru eforturile depuse. Cu toate acestea, s-au arătat încrezători că şi în acest an vor reuşi să adune mai mulţi bănuţi pentru ajutorarea unor persoane nevoiaşe.


Intră acum și în grupul de