Intră acum și în grupul de
În prag de sărbători, cadourile sunt la mare căutare. Şi de această dată, sucevenii iau la rând spaţiile comerciale pentru a alege un cadou potrivit pentru cei dragi. De multe ori, cadoul potrivit se găseşte într-o librărie, acesta fiind reprezentat de o carte.
Pentru a afla dacă sucevenii încă citesc, ce anume lecturează şi dacă în preajma Crăciunului vânzările de carte au crescut, reporterii NewsBucovina.ro a stat de vorbă cu reprezentanţii unor librării îndrăgite de cetăţenii Sucevei.
Astfel, Elena Drişcu, şef de unitate la una din librăriile “Alexandria”, a declarat pentru NewsBucovina.ro că odată cu apropierea sărbătorilor a crescut şi numărul cumpărătorilor de carte, deşi vânzările în această perioadă sunt vizibil mai mici comparativ cu anii precedenţi. Motivele ar fi, în opinia acesteia, criza financiară şi costul cărţilor, care este destul de ridicat pentru unele buzunare.
Elena Drişcu a mai spus că, înainte de Moş Crăciun, cărţile pentru copii sunt foarte căutate, acestea urmând să fie oferite celor mici, pentru a stimula plăcerea pentru lectură şi a le îmbogăţi cunoştinţele.
Chiar dacă anul acesta nu a fost foarte fast nici pentru comercianţi nici pentru cumpărători, se pare că iubitorii de carte nu au renunţat la pasiunea de a citi, continuând să cumpere noile volume lansate pe piaţă. Media de vârstă a sucevenilor care frecventează des librăriile, în scopul achiziţionării de cărţi, este de 30 – 50 ani.
În ultima vreme, tinerii au cumpărat în număr mare volumele colecţiei Suspans şi Romance, a autoarei Stephenie Meyer. “Zori de zi”, “Eclipsa”, “Lună Nouă” şi “Amurg” sunt cele patru cărţi din colecţie, care i-au motivat pe tineri să scoată din buzunare aproximativ 50 lei pentru a se bucura de lectură.
Nici ultima apariţie editorială semnată Mihaela Rădulescu, “Nişte Răspunsuri”, nu se lasă mai prejos, cartea având mare căutare în rândul sucevenilor. Pentru a citi volumul, cumpărătorii plătesc 25 lei.
Şi Herta Muller, autoare de origine română, distinsă în acest an cu premiul Nobel pentru Literatură, intră în exigenţele cititorului sucevean, carţile semnate de aceasta înregistrând vânzari cu mult mai mari din momentul în care Herta Muller a obţinut râvnitul şi apreciatul premiu.
Andreea Tipa, unul dintre librarii “Cărtureştiului” din Suceava a declarat pentru NewsBucovina.ro că vânzările de carte au crescut cu mai mult de 50 de procente înainte de sărbători.
Dacă în lunile de vară sucevenilor le cam pierise cheful de lectură, se pare că, o dată cu venirea iernii, aceştia încep să-şi recapete pofta de carte. Fie pentru a le oferi o carte celor dragi, fie pentru a o lectura ei înşişi, cetăţenii municipiului reşedinţă de judeţ vizitează în număr tot mai mare magazinul de carte situat într-unul din marile centre comerciale din Suceava.
Începând cu cei mici, de doar câţiva anişori, până la tineri şi vârstnici, cu toţii manifestă o atracţie către librării şi implicit către carte. “Chiar dacă se mai plâng din când în când că sunt cam scumpe, cei care într-adevăr sunt interesaţi sfârşesc prin a cumpăra cartea dorită”, a adăugat Andreea Tipa.
La Cărtureşti, criza s-a resimţit poate cel mai tare în ceea ce priveşte vânzarea volumelor de arhitectură, arhitecţii suceveni micşorându-şi extrem de mult cererea în această perioadă.
Apariţiile cu cel mai mare succes la cumpărători sunt: “Nişte răspunsuri”, cartea Mihaelei Rădulescu, “Gargui”, semnată de Andrew Davidson, cărţile Hertei Muller şi “Dictatura Gastronomică”, un volum scris de bucătarul lui Nicolae Ceauşescu. De asemenea, unele dintre cele mai căutate volume sunt cărţile pentru copii.
Intră acum și în grupul de