Cat dam pe bradul de Craciun in vreme de criza?


Intră acum și în grupul de

Crăciunul se apropie cu paşi repezi, iar tradiţionalul brad împodobit nu poate lipsi din nicio casă la această Sărbătoare Sfântă. Sucevenii şi-au început şi ei periplul prin magazine şi pieţe, unii mai din timp, alţii pe ultima sută de metri, în căutarea celui mai frumos brad care să le lumineze locuinţa, de Crăciun.

Brazii naturali au rămas în tendinţe şi anul acesta. Oferta comercianţilor cuprinde brăduţi la preţuri dintre cele mai diverse, costul unuia variind între 30 şi chiar 150 lei. Cei mai falnici şi mai solicitaţi brazi sunt şi cei mai scumpi. Din acest motiv, majoritatea cumpărătorilor aleg până la urmă un brăduţ la un preţ rezonabil, care să nu depăşească suma de 50-60 lei.

Comercianţii se declară nemulţumiţi de vânzarea de până acum, spunând că numărul clienţilor a fost cu mult mai mare în anii trecuţi.

Brazii artificiali pot fi achiziţionaţi şi ei la sume dintre cele variate. Preţul acestora este cuprins între 40 – 50 lei şi ajunge până la câteva sute de lei, în funcţie de mărimea şi calitatea materialului din care e confecţionat bradul.

În materie de ornamente pentru brad, oferta este şi de această dată mai mult decât diversă. Aşadar, sucevenii pot alege să-şi împodobească bradul cu ornamente “la ofertă”, la preţuri rezonabile, sau pot să le aleagă pe cele mai scumpe, destinate buzunarelor neafectate de criză.

Preţul unei instalaţii pentru interior începe de la 7 – 10 lei, un glob costă aproximativ 2 lei iar ghirlandele oscilează între 3 şi 5 lei, bucata. Dar, bineînţeles, supermarket-urile din Suceava oferă cumpărătorilor şi produse mai scumpe. De asemenea, pot fi achiziţionate seturi de globuri, care costă aproximativ 15 lei, fundiţe ornamentale ale căror preţ este aproximativ 10 lei şi multe alte ornamente, la preţuri cât se poate de rezonabile.

Astfel, în urma unor calcule simple, aproximative, rezultă că, în vreme de criză, pentru a achiziţiona un brad şi a-l împodobi, sucevenii trebuie să-şi golească buzunarele cu aproximativ 150 lei. Bineînţeles, cei care dispun de mai mulţi bani sunt liberi să investească în decorarea bradului o sumă cu mult mai mare.

Specialiştii în materie de decoraţiuni de Crăciun spun că anul acesta “ brazii trebuie împodobiţi cu materiale uşoare, mătase, pene, globuri din sticlă transparentă, pasteluri senzuale, lumini albe sau bleu, vârfuri de brad ca o feerie de culori şi lumini”.

“Atenţie! Nu se mai poartă clovnii sau păpuşile în brad. Acestea sunt considerate violente şi de prost gust”, avertizează aceştia.

Cu o deosebită încărcătură simbolică încă din vremuri precreştine, bradul este asociat cu sărbătoarea Naşterii Domnului.

Tradiţia pomului de Crăciun împodobit cum îl ştim astăzi a apărut în Germania secolului al XVI-lea, primele decoraţiuni fiind confecţionate din hârtie colorată, mere care aduceau aminte de pomul vieţii din rai şi alte obiecte aurite. Primele ornamente din sticlă, strămoşii globuleţelor de astăzi erau numite „kluges”, aveau o formă care amintea de mere şi aveau menirea de a proteja casa de spiritele rele.

Pomul vieţii, al renaşterii, plin de semnificaţii şi meniri pierdute în negura timpului, cu puteri magice şi benefice, brăduţul ne încălzeşte casele şi sufletele, ne face mai buni şi reuneşte în jurul lui întreaga familie.

Aşadar, în tendinţe sau nu, “de criză” sau “bogat”, bradul de Crăciun trebuie să se afle în casa fiecăruia dintre noi pentru ne introduce în atmosfera unui “Crăciun Fericit!”.


Intră acum și în grupul de