Intră acum și în grupul de
Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, dr. Alexandru Rafila, a declarat, joi, la Ediția Specială de la News Bucovina, că atât timp cât Institului Național de Sănătate Publică a gestionat în mod constant raportările în cazul epidemiei, inclusiv raportarea cazurilor din România, nu a fost niciun fel de problemă.
„Problema a apărut când, de la nivel guvernamental, a apărut o decizie, în care un mod de calcul, inclusiv raportat la populația Bucureștiului, care era conform unui standard agreat, a dus la depășirea acestui prag de 3 și în București”, a spus Rafila.
El a explicat că, atunci, s-a luat decizia „să se facă totul” ca să se scadă sub acest 3 la mie, care înseamnă numărul total al cazurilor din ultimele 14 zile dintr-o localitate, raportat la mia de locuitori din localitate.
„Prin decizia Guvernului nu se mai calculează la 1,9 sau 2 milioane de locuitori în București, ci la 2,3 pentru că se consideră că aria metropolitană a municipiului București e mai mare, are alt număr de locuitori, și de azi pe mâine schimbăm referința. După care vedem că iar ajungem la 3 la mie. Atunci vine o nouă decizie: scoatem din calcul focarele”, a spus Rafila.
El a menționat că definiția unui focar înseamnă cel puțin 3 cazuri, într-o familie, într-o întreprindere, într-o școală și pot fi cu 3 cu 30 cu 300 de cazuri.
„Lucrurile sunt foarte diferite și nimeni nu poate contabiliza cu exactitate aceste focare și de aceea nicio țară nu a scos din calcul focarele”, a spus Rafila.
PREMIERĂ NewsBucovina – Alexandru RAFILAPremieră la NewsBucovina – medicul Alexandru RAFILA Live la Subiectul Zilei
Publicată de NewsBucovina.ro pe Miercuri, 11 noiembrie 2020
El a menționat că la noi raportările s-au făcut într-un fel timp de șase luni și două decizii guvernamentale au modificat cifrele.
„Acum nu mai discutăm de 3 la mie și nu mai discutăm de 3 pentru că media la nivel național e 5. Dacă eu am media la nivel național de 5 în mod evident marea majoritate a localităților și județelor au peste 3. Acum s-a venit cu cifra 6”, a spus Rafila.
El a explicat că această denotă o lipsă de rigurozitate din calcule politice.
„Nu suntem riguroși. Încercăm să schimbăm cifrele ca să nu luăm măsuri, sau încercăm să luăm măsuri mai blânde ca să nu devenim impopulari, sau luăm măsuri care nu au niciun efect pe partea de sănătate publică ca să arăt că iau măsuri”, a mai spus Alexandru Rafila.
Intră acum și în grupul de