Trei zile de intalniri hocheistice pe patinoarul din Suceava


Intră acum și în grupul de

Începând de vineri şi până duminică, toţi iubitorii sporturilor de iarnă şi în special al celor derulate pe gheaţa patinoarelor, vor avea trei zile de hochei pe gheaţă.

Promisiunea vine din partea organizatorilor Memorialului “Ştefan Tomovici”. Fost mare sportiv al judeţului Suceava, Ştefan Tomovici a lansat în sportul cu puc o mulţime de sportivi care, de-a lungul timpului, au ajuns să joace în loturile naţionale de copii şi juniori, la Campionatele Mondiale sau care acum se ocupă cu activitatea de antrenorat.

Mai mult, organizatorii doresc să arate că în Suceava hocheiul nu a murit, ba dimpotrivă, în ciuda condiţiilor nu dintre cele mai bune, acest sport continuă să producă surprize plăcute obţinute doar prin multă dăruire, muncă susţinută şi dragoste faţă de această disciplină sportivă.

În plus, odată cu lăsarea serii, pe gheaţa patinoarului din municipiul reşedinţă de judeţ agitaţia e la cote maxime. Antrenamentele se derulează în ritm susţinut, ultimele scheme tactice sunt lucrate până în amănunt, iar fiecare patinator dă tot ce are mai bun din el.

Pregătirile sunt în toi pentru că timp de trei zile pe patinoar vor fi susţinute adevărate întâlniri hocheistice în cadrul cărora prieteniile sunt uitate, victoria fiind dorinţa tuturor. Şi pentru cea de-a patra ediţie a memorialului organizatorii şi-au dorit o participare cât mai largă, dar din păcate, criza economică şi-a spus cuvântul.

“Din păcate, anul acesta nu s-a putut realiza competiţia şi la nivel de copii şi juniori chiar dacă toate echipele şi-au manifestat intenţia de a participa. Se pare că şi aici criza economică şi-a spus cuvântul, dar de pe gheaţă nu vor lipsi foşti elevi ai domnului profesor Tomovici precum şi hocheişti din Rădăuţi şi Galaţi care vor oferi un adevărat spectacol sportiv de vineri şi până duminică”, ne-a declarat antrenorul Constantin Curelar.

Competiţia se anunţă cu atât mai încinsă cu cât echipa de Juniori II din cadrul clubului sucevean, singura admisă în competiţie, trebuie să plătească o datorie mai veche echipei din judeţ formate din old boys, câştigătoare a întâlnirilor anterioare.

Despre premii nu putem spune nimic pentru că organizatorii doresc să păstreze surpriza, dar pentru toţi iubitorii hocheiului cu siguranţă va fi o plăcere să-i revadă pe gheaţă pe foşti jucători ca Gabriel Şoşu, Cristi Cureluşu, C-tin Varvaroi, Sorin Siran, Costel Avasiloaie, Stelică Dura, Dorin Mihăilă, Romică Roznovăţ, Călin Alexa, Dorin Airinei, Edi Catargiu, Eugen Scriban, Cristi Brăiescu, Traian Rizac, Adrian Ciocan, Mihai Pop sau mulţi alţii.


Intră acum și în grupul de