Traian Andronachi anunță că va candida la funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Suceava: Știu cu ce se mănâncă sistemul de sănătate publică din România, știu cum să apăr drepturile pacienților și știu cum să apăr și cadrele medicale// VIDEO


Intră acum și în grupul de

Fostul manager al Spitalului Municipal Rădăuți, Traian Andronachi, a declarat, marți, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că intenționează că candideze la funcția de manager al SJU Suceava dacă va fi liber de contract.

„Voi candida la funcția de manager al Spitalului Județean Suceava dacă voi fi liber de contract. Îmi place ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Rădăuți, aș vrea să continui ceea ce este acolo. Am avut o relație extraordinar de bună cu domnul doctor Calancea de la momentul în care a fost numit în funcție. Eu, deasemenea, am avut o relație excepțională și cu domnul Rîmbu și sunt de părere că în județul Suceava trebuie să existe cel puțin două unități sanitare care să poată gestiona situații de genul Covid-19. Sunt de părere că și Spitalul din Rădăuți trebuie să primească de jure documentația și titlul pentru spital de urgență atât timp cât de facto a demonstrat cu vârf și îndesat că este un spital de urgență”, a spus Andronachi.

El a spus că și-ar dori o împărțire mai judicioasă a fondurilor în ceea ce privește unitățile sanitare din România, nu neapărat din județul Suceava de așa manieră încât să existe o dezvoltare multilaterală.

„În ultimii ani, mai bine de zece, investițiile majore din sănătate s-au făcut unidirecțional din partea Consiliului Județean Suceava către Spitalul Județean. Este un lucru extraordinar de bun că Spitalul Județean s-a dezvoltat, că Spitalul Județean este un etalon cu care ne mândrim la nivel național”, a spus Andronachi.

El a arătat că este familiarizat cu sistemul de sănătate.

„Știu cu ce se mănâncă sistemul de sănătate publică din România, știu cum se fundamentează bugetul, știu cum e să te lupți cu Casa de Asigurări de Sănătate și știu cum să apăr drepturile pacienților pentru că ei sunt beneficiarii. Tot timpul mi-am apărat și colegii și tot timpul o voi face pentru că s-a generat o ură la adresa cadrelor medicale”, a spus fostul manager.

Traian Andronachi a adăugat că în momentul în care va fi liber de contract cu Spitalul Municipal Rădăuți se va înscrie la concursul de manager al SJU Suceava.

„Din partea colegilor de la SJU Suceava am primit foarte multe telefoane de încurajare în acest sens. Când spun foarte multe sunt chiar foarte multe”, a spus Andronachi.

Fostul manager a explicat că și fără bani de la CJ Suceava și fără bani de la Primăria Rădăuți la Spitalul Municipal Rădăuți s-au făcut foarte multe investiții care au crescut această unitate sanitară și a arătat că atunci când pui suflet în orice activitate pe care o întreprinzi, satisfacția de final parcă este mai mare.

„Spitalul Municipal Rădăuți nu mai este ceea ce a fost chiar dacă au trecut doar patru ani atât în ceea ce privește spațiile cât și acoperirea activității medicale”, a spus Andronachi.

El a amintit că a preluat conducerea Spitalului Municipal Rădăuți în 2016 când unitatea nu avea autorizație sanitară de funcționare, nu îndeplinea rigorile ANMCS, nu avea nici medici și care nu avea cu ce să se dezvolte.

„Este o satisfacție și o bucurie că Secția de ortopedie realizează cel mai mare program din județ pe această ramură, este o bucurie și o mândrie că Spitalul Rădăuți are un compartiment de oncologie și derulează un program național cu o valoare de 800.000 de lei/lună pentru bolnavii oncologici. Este o bucurie, deși părea utopic, că Spitalul Rădăuți are un RMN care este cel mai performant din județul Suceava”, a spus Andronachi.

El a mai declarat că în 2016 Spitalul Municipal Rădăuți avea 40 de rampe de oxigen la 400 de paturi, ceea ce înseamnă că din 1986 până în 2016 s-au pus în funcțiune 40 de linii de fluide medicale, iar din 2016 și până acum s-au mai pus în funcțiune încă 300 de linii de fluide medicale.

Astfel, SM Rădăuți are 347 de linii de fluide medicale la 460 de paturi și 89 de concentratoare de oxigen, iar SJU Suceava are 451 de linii de fluide medicale la 1200 de paturi și 49 de concentratoare de oxigen, a menționat Andronachi.

Fostul manager a mai spus că în cei patru ani de mandat s-a reparat peste 65 la sută din suprafața spitalului, s-au construit circa 1500 de mp de spații noi în condițiile în care nu a primit finanțare nici de la CJ Suceava.

Mai mult, Andronachi a arătat că de la un buget de 36 de milioane de lei în 2016 Spitalul Municipal Rădăuți are acum o propunere de buget de 129 de milioane de lei, a crescut indicele de caz mixt de la 1 la 1,45, a scăzut durata medie de spitalizare și s-a încadrat în rigorile tarifului pe caz ponderat.

„Îmi doresc ca lucrurile să continue mai departe, proiectul de 9 milioane de euro care a rămas în derulare și a cărui contract urmează să fie semnat să nu se blocheze, să înceapă și lucrările la etajul 1 corpul B pentru că spitalul a rămas în cont cu un sold de 3,7 milioane de lei, sumă pe care Primăria Rădăuți nu o va avea niciodată la excedent”, a spus Andronachi care a adăugay că spitalul nu are niciun fel de datorie, magaziile sunt pline, iar farmacia spitalului a ajutat cu medicamente spitale superioare și nu doar din județ.

„Toate aceste lucruri se încadrează în capitolul de management defectuos”, a spus sarcastic Traian Andronachi făcând referire la faptul că a fost îndepărtat din funcție pentru management defectuos.


Intră acum și în grupul de