Intră acum și în grupul de
Creştinii ortodocşi sărbătoresc în fiecare an, în prima vineri de după Paşti, Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în mântuirea oamenilor.
Sărbătoarea face referire la o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului, printre care vindecarea unui orb care şi-a recăpătat vederea după ce şi-a udat faţa cu apa din izvor. Biserica zididă în locul unde era izvorul a primit hramul de “Izvorul Tămăduirii”.
În această zi, creştinii ortodocşi merg la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, Aghiasma mică, care are proprietăţi tămăduitoare.
Mentalul popular aminteşte că de Izvorul Tamăduirii, în unele zone ale ţării, tinerii depuneau jurământul juvenil. Acest legământ presupunea trecerea printr-o serie de ritualuri, printre care: rostirea jurământului, schimbul colacului, îmbrăţişarea frăţească, consumarea de alimente specifice ritualului şi dansul ritualic.
Intră acum și în grupul de