Dr. Alexandru Calancea vrea ca zona Spitalului Județean Suceava să fie ca un orășel medical: Pe lângă noile pavilioane de boli infecțioase și pediatrie, vrem să mai construim și o clădire pentru laboratoare. Pentru Facultatea de Medicină am identificat un teren de circa 1600 de mp


Intră acum și în grupul de

Managerul Spitalului Județean de Urgență Suceava, dr. Alexandru Calancea, a declarat, joi, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că unitatea spitalicească suceveană este în expansiune și are nevoie de spații pentru dezvoltare, precizând că pentru Facultatea de Medicină a fost identificat un teren de circa 1600 de mp din zona intrării de pe strada Scurtă și care poate fi oferit USV.

„Spitalul Județean Suceava este un spital în expansiune. Nu ne oprim niciodată.Vom deveni spital clinic. Vom avea nevoie de alte specialități. Vor veni alte specialități. Vom face cercetare științifică. Noi vom avea nevoie de extindere”, a spus Calancea.

El a arătat că acest spital trebuie manageriat de cineva care are o viziune pe cel puțin zece ani de zile mai ales că va exista o colaborare cu Universitatea Suceava și va fi Facultate de Medicină în Suceava.

„Dorim să devenim spital clinic și atunci progresul acestui spital este în plină activitate”, a declarat managerul SJU Suceava.

El a menționat că CJ Suceava este administratorul acestui spital, iar această administrare a fost transmisă managerului spitalului, prin contract.

„Consiliul Județean, care este administratorul acestui spital și-a dorit, împreună cu conducerea, să găsim un spațiu, dacă nu se identifică un spațiu în afara SJU Suceava, unde Facultatea de Medicină să își aibă sediul. Cu siguranță că vom găsi și aici, dar niciodată nu vom împiedica dezvoltarea spitalului pentru a aduce facultatea. De aceea au fost foarte multe discuții”, a spus dr. Calancea.

Prima zi de normalitate dupa perioada COVID 19 la Spitalul Judetean Suceava

Prima zi de normalitate dupa perioada COVID 19 la Spitalul Judetean Suceava. Subiectul Zilei cu Alexandru Calancea, managerul spitalului

Publicată de NewsBucovina.ro pe Miercuri, 2 iunie 2021

El a spus că, în calitate de manager, își dorește ca, la un moment dat, această locație a SJU Suceava să fie ca un orășel medical.

„Ne dorim ca spitalul nou să fie legat de spitalul vechi și știți de pasajul subteran care să lege cele două zone, vorbim de cele două pavilioane noi de boli infecțioase și pediatrie, sunt blocuri ANL pentru medici, pentru personalul medical în partea veche a spitalului. Avem nevoie de un corp de clădire pentru specialitățile non-clinice unde să avem toate laboratoarele pentru a lăsa spitalul pentru spitalitățile clinice”, a declarat Calancea.

El a menționat că are un plan de dezvoltare a spitalului.

Astfel, pentru a identifica un spațiu pentru Facultatea de Medicină s-a constatat că în zona spitalului vechi nu mai este niciun spațiu pentru că urmează să fie construite cele două pavilioane, iar în zona unde este Medicina Legală urmează să fie construită o clădire de patru etaje pentru laboratoare și care să fie legată de clădirea spitalului.

El a arătat că nu a fost de acord să se reducă parcările de la spital și nici să fie redus spațiul verde din fața spitalului pentru că e nevoie de acest spațiu verde, iar terenul identificat este în zona beciului, la intrarea în curtea spitalului de pe strada Scurtă.

Terenul are circa 1600 de mp și se poate organiza și intrare separată cu sprijinul SAJ Suceava, iar clădirea ar avea avantajul că este în apropierea USV.

Managerul SJU Suceava a precizat că scopul lui principal este să dezvolte SJU Suceava și că, odată cu apariția celor două corpuri de clădire pentru boli infecțioase și pediatrie spitalul se va elibera de o mare zonă.

„Asta nu înseamnă că nu avem ce face cu acel spațiu. Noi vrem să oferim spațiu pacienților, să oferim confort pacienților. Este un an în care mă implic foarte mult atât pentru siguranța pacientului, siguranța personalului medical, dar și confortul lor”, a mai spus Alexandru Calancea.


Intră acum și în grupul de