Intră acum și în grupul de
Angajați ai Primăriei Suceava au intervenit, de luni dimineața, în zona unde iarba a fost cosită de un localnic care, văzând că nimeni nu are grijă de zonă, și-a cumpărat o motocositoare și a cosit iarba.
Suceveanul a sesizat, sâmbătă, redacției News Bucovina că a fost nevoit să cumpere o motocoasă și să tundă iarba din zonă pentru că nu era îngrijită, iar luni dimineața angajați ai Primăriei au și venit să cosească.
Suceveanul a transmis News Bucovina că lucrătorii municipalității au continuat să tundă iarba în zona în care el nu a intervenit pentru că depășea zona blocului în care locuiește.
El a evitat să comenteze faptul că la două zile după ce a semnalat situația, municipalitatea s-a sesizat și a trimis angajați să îngrijească zona.
Reamintim că sâmbătă, un sucevean, locatar al blocului Nr16 B din George Enescu a spus că face treaba municipalității îngrijind zona din jurul blocului și se întreabă pentru ce mai plătește taxe și impozite locale.
El a transmis News Bucovina că în jurul blocului în care locuiește este o parcelă de teren deținută de Primăria Suceava și că până în urmă cu doi ani veneau angajații Primăriei, respectiv cei care se ocupă de îngrijirea spațiilor verzi și tundeau iarba și făceau curat, așa cum este normal.
„De 2 ani nu a mai venit nimeni! În schimb, am cumpărat o motocoasă și am grijă ca zona să fie îngrijită!”, a transmis suceveanul.
El dorește să atragă atenția Primăriei Suceava asupra situației care nu este normală.
„Pe această cale vreau să mulțumesc Primăriei municipiului Suceava pentru că plătim taxe și impozite degeaba și ei nu își fac datoria față de locuitori”, a conchis suceveanul care ne-a transmis și imagini cu zona respectivă.
Intră acum și în grupul de