VIDEO//Locuitori din Dolhasca, indignați de cum se modernizează drumul județean și spun că șantierul e abandonat de trei săptămâni. Localnici care au lucrat pe șantiere în străinătate sunt siderați de situație


Intră acum și în grupul de

Locuitori din Dolhasca reclamă că în ultimele trei săptămâni nu s-a mai lucrat deloc la modernizarea drumului județean parte a axei strategice Iași-Suceava și spun că modul în care s-a lucrat este în bătaie de joc.

Astfel, în cadrul Analizei de Seară de la News Bucovina, un localnic a intervenit în emisiune și a spus că lucrătorii au intervenit barbar și au rupt cu excavatorul crengile unor nuci de pe marginea drumului, întrebându-se dacă aceștia nu au auzit de drujbă.

„Vor fi niște procese”, a avertizat acesta arătând că din zona Budeni s-a săpat și s-au abandonat lucrările.

El a spus că sigur că oamenii se vor asocia și vor acționa în instanță împotriva firmei care le-a blocat, prin modul în care a intervenit, accesul în curți și posibilitatea de a folosi drumul.

Axa Suceava – Dolhasca …la capat de județ e jale și pustiu!

Axa Suceava – Dolhasca …la capat de județ e jale și pustiu! Analiza de seara

Publicată de NewsBucovina.ro pe Vineri, 18 iunie 2021

„Nu se poate așa. Am trăit și eu în străinătate. Am văzut opt kilometri turnați în trei ore. Noi cu ce utilaje lucrăm?”, a întrebat localnicul care a spus că de o lună și jumătate s-a săpat un șanț începând din zona gării și nu s-a mai facut apoi nimic.

Un alt localnic, care circula cu mașina a oprit când a văzut că se filmează și a întrebat cui se poate plânge de situația legată de drum.

„Nu am la cine striga. Am ajuns că mai degrabă să nu mai vin din Suceava. Fac două ore de la Suceava până aici”, a spus acesta.

El a arătat că înțelege că se fac lucrări, dar că ar trebui ca măcar să fie acoperite gropile pentru a se putea circula fără să-și rupă mașina.

Localnicul a spus că a lucrat șapte ani la autostrăzi în Italia și s-a întrebat cum poate fi montat un semafor pentru circulația alternativă pe o lungime de un kilometru în condițiile în care unii dintre cei care circulă pe drum vor merge foarte încet pentru a evita să-și distrugă mașina și nu se pot înscrie în timpii de semaforizare.

El a mai spus că a aflat că angajații firmei care trebuie să lucreze în zonă execută acum o lucrare în județul Maramureș.

„Sunt plecați de trei săptămâni de aici”, a adăugat localnicul.

El și-a exprimat nemulțumirea și în legătură cu asfaltul turnat, arătând că vine dinspre Hreațca și că a asfaltul pus s-a fărămițat.

„Dacă-l făceai și din mămăligă și se usca și nu se făcea așa”, a continuat acesta.

Localnicii spun că nu sunt muncitori pe șantier și că lucrarea pare să fie abandonată.


Intră acum și în grupul de