Intră acum și în grupul de
Directorul Grupului Editorial “Tritonic”, scriitorul Bogdan Hrib, s-a întâlnit joi cu studenţii Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Întâlnirea a fost una colocvială şi a avut ca scop o discuţie cu tema “PR editorial”, prilej cu care studenţii au putut să afle mai multe despre ce presupune munca de PR într-o editură, dar şi etapele pe care le implică editarea unei cărţi, relaţia şef – subordonat, selectarea unui manuscris promiţător şi transformarea acestuia într-un volum gata de scos pe piaţă etc.
Bogdan Hrib le-a vorbit studenţilor şi despre criza financiară care a afectat piaţa cărţii din România şi a răspuns întrebărilor celor prezenţi, care şi-au manifestat curiozitatea în ceea ce priveşte industria cărţii.
Această întâlnire a încheiat vizita pe care reprezentanţii editurii “Tritonic” a făcut-o Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, unde, timp de o lună, doritorii au putut să achiziţioneze cărţi la reducere de până la 70 %. Această acţiune face parte din campania iniţiată de cei de la Tritonic, numită “Cartea mai aproape de cititor”.
În data de 21 aprilie a.c., reprezentanţii editurii au facut prima vizită la universitate, unde au prezentat cele mai noi titluri din Colecţia “Comunicare Media”. Tot atunci, a fost prezentată şi cartea “100 de zile” a jurnalistei din Republica Moldova, Stela Popa, o carte care vorbeşte despre evenimentele din aprilie 2009 şi despre regimul Voronin, iar Bogdan Hrib şi-a prezentat cărţile “Blestemul manuscrisului”,” Somalia, Mon Amour” şi “Filiera grecească”.
Intră acum și în grupul de