Intră acum și în grupul de
Generația tânără este, surprinzător, mai cuplată la realitate decât s-a crezut, iar dovadă stau protestele de la Rădăuți, a declarat, marți, arhitectul sucevean Beniamin Atodiresei, în emisiunea Exclusiv la Miezul Zilei, de la News Bucovina.
”Nu discutăm despre ceea ce este în spatele acestora. Până la urmă, orice protest are în subsidiar o doză de manipulare, de ideologie, de contră, o stare de repulsie generală. Protestele sunt până la urmă anti-sistem. Am văzut cu toții, reacția primarului din Rădăuți care se plângea de faptul că protestele nu sunt un exemplu de bun- simț. Nici un protest nu înseamnă bun-simț”, a spus Beniamin Atodiresei.
Cei care au instituit această ”modă” a protestelor sunt cei din USR-PLUS, iar granița dintre o formă de manifestare pașnică și violență, din păcate, în situația actuală, este una foarte subțire, consideră Atodiresei.
”Eu mi-aș dori totuși să nu fie o revoltă care pleacă dintr-o zonă de marș și ajunge într-o zonă de vociferare și violență. Acest mecanism este, din păcate, politic. USR a instituit moda aceasta a protestelor, iar acum a venit rândul partidului AUR să o folosească. Protestul în sine este un instrument democratic”, a declarat arhitectul sucevean.
Beniamin Atodiresei s-a declarat frapat de faptul că într-o localitate mică ca Rădăuțiul, există o zonă așa mare de reactivitate, în sensul că există un potențial de a specula faptul că statul nu mai poate face chiar ce vrea.
Acesta este de părere că în ciuda faptul că administrația locală de la Rădăuți este una tânără, mesajul acestei administrații a fost transmis cu totul greșit.
”La Rădăuți ai o administrație tânără și cei care protestează împotriva ta sunt tot tineri. Administrația de acolo, în loc să își recalibreze mesajul, a trimis un mesaj cu totul greșit. O chestiune total forțată și neadecvată. Dacă extrapolăm, huliganismul înseamnă să fii incult, să fii total în afară. În momentul în care ești total inadecvat postului tu faci un rău general. Cerințele unei posturi publice implică mult mai mult decât aruncatul cu cuvinte în gloată”, a transmis arhitectul Beniamin Atodiresei.
Viitorul va fi unul al extremismului, este opinia arhitectului sucevean.
”Din punctul meu de vedere, la cum arată viitorul, acesta va fi unul al extremismului. Partidele formate ca reacții ale străzii, poartă în ele o doză de încrâncenare, ideea în sine de a fi împotrivă la orice. Toate acestea dovedesc că vii de pe poziții nu de consens ci de forță, de schimbare, de eradicare și automat toate aceste lucruri conduc la radicalism. Marele câștig este că avem o reactivitate publică. ”, a concluzionat Beni Atodiresei.
Intră acum și în grupul de