În județul Suceava sunt confirmați cu Covid 180 de elevi și 107 cadre didactice. Ciprian Anton, inspector școlar general adjunct: Fac apel la toți părinții, să încercăm să fim responsabili, să facem în așa fel încât copiii noștri să nu aibă de suferit


Intră acum și în grupul de

Județul Suceava, se află între cele zece județe nominalizate de Ministerul Educației care nu au închis în totalitate școala, a declarat, joi, prof. Ciprian Anton, inspector școlar general adjunct al județului Suceava  în emisiunea Exclusiv la Miezul Zilei, de la News Bucovina.

”Aici facem referire la Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației care prevede clar că în momentul în care un elev dintr-o clasă este infectat cu COVID-19, acea clasă trece în online. De asemenea, dacă în peste 50% din clasele dintr-o școală există aceste cazuri, unitatea școlară trece cu predarea în totalitate în online. Din fericire, pentru județul Suceava nu avem în momentul aceasta asemenea cazuri”, a declarat Ciprian Anton.

Având în vedere procentul foarte redus de cadre didactice care s-au vaccinat până în prezent, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Suceava, au demarat campania ”ISJ se vaccinează”.

COVID 19 face ravagii in scolile din Suceava! Ce face Inspectoratul Școlar Județean – Exclusiv la Miezul Zilei, Ciprian ANTON, inspector general adjunct

COVID 19 face ravagii in scolile din Suceava! Ce face Inspectoratul Școlar Județean – Exclusiv la Miezul Zilei, Ciprian ANTON, inspector general adjunct

Publicată de NewsBucovina.ro pe Joi, 14 octombrie 2021

”O parte dintre colegii mei, împreună cu mine ne-am mobilizat cât am putut și sperăm ca, în perioada următoare, să și reușim mai mult pe partea de vaccinare. La nivelul județului Suceava aproximativ 38% dintre cadrele didactice sunt vaccinate, iar la nivelul ISJ Suceava, avem 84% dintre angajați vaccinați. Ca și cifre, trebuie să mai spun că din cei 14.400 de elevi care învață în școlile din județul Suceava, în momentul de față 180 de elevi sunt confirmați pozitiv cu COVID-19 și 107 cadre didactice. În același timp, avem în jur de 115 clase care își desfășoară activitatea în mediul online” a spus prof. Ciprian Anton, inspector școlar general adjunct.

El a dat asigurări că s-au verificat și se verifică săptămânal respectarea măsurilor de siguranță în școli, precizând că ISJ Suceava ține legătura cu marea majoritatea a directorilor pentru tot ceea ce înseamnă achiziționarea și necesarul de materiale sanitare precum măști sau dezinfectanți, și tot ceea ce este nevoie pentru a ține sub control această pandemie.

”Să sperăm că toți vom fi responsabili și vom vedea partea bună sau să vedem luminița de la capătul tunelului, care nu este departe, dar doar de noi depinde dacă reușim să ajungem la ea. Astăzi vreau să fac apel la toți părinții, să încercăm să fim responsabili, să facem în așa fel încât copiii noștri să nu aibă de suferit. Este foarte important să ne gândim la ei. S-a văzut, un an de zile, că școala a avut un regres pentru anumiți copii. Lucrurile acestea sigur nu se vor vedea în acest an sau în următorul an. Peste 3-4 ani de zile vom vedea aceste lucruri care s-au întâmplat și se întâmplă. Așadar fac încă o dată apel la responsabilitate”, a transmis ca mesaj de final prof. Ciprian Anton, inspector șolar general adjunct al județului Suceava.


Intră acum și în grupul de