Tinerii sucevenii au avut “Zona verde” la distractie!


Intră acum și în grupul de

Un număr mare de tineri s-au întâlnit sâmbătă la Iulius Mall Suceava pentru a-şi demonstra îndemânarea în concursurile de schiţe, graffiti, skate, role şi bike, manifestări care s-au desfăşurat cu prilejul celei de-a doua ediţii a Festivalului Naţional de artă şi sporturi urbane “Zona Verde”.

Organizat de Iulius Mall Suceava în parteneriat cu Clubul Sportiv „Nord Arena”, Drumskill Crew şi Orasulsuceava.ro, festivalul a oferit tinerilor participanţi “o zonă liberă pentru creaţie, sport şi cultură urbană”.

Piaţeta de la intrarea principală în mall-ul sucevean s-a transformat sâmbătă în pistă pentru role şi bike, iar cei pasionaţi de grafitti au putut să-şi manifeste creativitatea desenând pe plăci de rigips, special pregătite de organizatori.

Numărul mare de participanţi la festival a dat dovadă că tinerii suceveni şi nu numai sunt pasionaţi de arta şi sporturile urbane. Grafferii au avut acum prilejul să se exprime într-un cadru organizat, fără să rişte să fie acuzaţi de membrii comunităţii de vandalism iar ceilalţi participanţi şi-au demonstrat priceperea în “stăpânirea” bicicletelor, rolelor şi skateboard-ului.

Cum nu exista concurs fără accidente, aflaţi că şi tinerii noştri, participanţi la acest festival au avut parte de mici accidente, căzături care însă nu le-au tăiat elanul şi care nu i-au împiedicat să-şi continue “misiunea”, cea de a obţine primele locuri la secţiunile la care au fost înscrişi.

Evenimentul s-a încheiat în aceeaşi notă de originalitate şi nonconformism, cu un concert de hip-hop şi rock. Cei prezenţi la Iulius Mall au putut să-i asculte pe Hannibal, Ceilalţi, Beta Rock, Toy Machines şi Drumskill Crew.


Intră acum și în grupul de