Mari valori ale teatrului romanesc, pe scena Dom Polski din Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Sosiţi la Suceava, valoroşii actori Florina Cercel, Iuliana Moise, Adrian Păduraru şi Florin Şerbănescu, alături de regizorul Mircea Anca repetă de zor pe scena sălii de spectacol de la Dom Polski, pentru a interpeta miecruri seară, cum ştiu ei mai bine, piesa de teatru „Poveste de dragoste” de Leonard Gersche.

Regizorul Mircea Anca a declarat în cadrul conferinţei de presă de luni că „Piesa < Poveste de dragoste > s-a născut dintr-o poveste de dragoste. Este o poveste de dragoste faţă de teatru, este poveste de dragoste faţă de echipa cu care lucrez acum şi este o poveste de dragoste care s-a născut odată cu primul proiect iniţiat la Suceava < Plicul >, o deschidere pentru ceea ce se vrea în continuare.

Să dea Dumnezeu să trecem peste toate problemele care se nasc într-o societate care îşi caută încă identitatea şi cărările şi să înţeleagă că somnul raţiunii şi al sufletului naşte monştri. Şi o societate care să înţeleagă că fabricat în Bucovina ajunge mai repede în conştiinţa oamenilor prin artă, prin cultură decât prin alte căi de comunicare”. Regizorul a făcut referire la faptul că la Suceava se doreşte, ca perspectivă, înfiinţarea unui teatru local.

Mircea Anca este de părere că o poveste de dragoste nu are nevoie de limbă, ci se transmite instantaneu, fără nicio reţinere.

Pe de altă parte, actorul Adrian Păduraru spune că infiinţarea unui teatru local la Suceava este un proiect într-un moment în care el pare imposibil. „Faptul că noi ne aflăm aici este cumva şi dintr-o admiraţie nemărturisită până la capăt faţă de proiectul acesta, iar spectatori aici vor fi în momentul în care vor fi 7-10 premiere pe an”.

Proiectul iniţiat, susţinut şi coordonat de prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, s-a realizat prin finanţarea Primariei municipiului Suceava, iar intrarea se va face pe bază de invitaţie.

Actorii împreună cu echipa tehnică a Companiei Teatrale Bucovina (CTB), aşteaptă sucevenii, miercuri seară, începând cu ora 19.00, la Dom Polski, “pentru a povesti împreună despre dragoste şi libertatea de a alege”.

Relaţii se pot obţine la numărul de telefon : 0733/558.723 sau 0726/378.217.


Intră acum și în grupul de