Intră acum și în grupul de
În sala „Nicolae Labiş” din incinta Prefecturii Suceava a avut loc, vineri, o masă rotundă cu genericul „Îndemn la toleranţă, înţelegere şi armonie” cu ocazia „Zilei minorităţilor naţionale”, acţiune organizată de Fundaţia „Ana” şi Asociaţia „Juventus”, la care au participat reprezentanţi ai administraţiei, ai societăţii civile şi ai minorităţilor din judeţul Suceava.
Acţiunea a fost coordonată şi moderată de Angela Zarojanu, subprefect de Suceava, care a punctat, încă de la începutul discuţiilor, că în judeţ există, la ora actuală, mai multe minorităţi: „Trăim toţi împreună, ne respectăm reciproc, manifestăm toleranţă, acordăm un respect deosebit în păstrarea şi conservarea tradiţiilor fiecăruia dintre cei care trăiesc astăzi în judeţul Suceava şi suntem pentru întărirea climatului de stabilitate care există în judeţul Suceava”, a subliniat Angela Zarojanu.
Scopul întâlnirii dintre subprefect şi repezentanţii minorităţilor a fost acela de a se vedea ce proiecte a desfaşurat fiecare asociaţie în ultima perioadă, ce nemulţumiri au acestea faţă de sprjinul şi receptivitatea de care au avut sau nu parte, şi ce soluţii se pot găsi la problemele propuse de ei.
Au participat astfel la discuţii Vasyli Boeciko, Consul General al Ucrainei la Suceava, prof. Ioan Botnar, prim-vicepreşedinte al Uniunii Ucrainienilor din România şi preşedintele Ţinutului Bucovina, prof. Sorin Golda, preşedintele comunităţii evreilor, Mihai Androhovici, directorul interimar al Asociaţiei Judeţene “Sportul pentru toţi”, Cezar Moscaliuc, director executiv al Direcţiei pentru Sport şi Tineret a judeţului Suceava, Antonia Gheorghiu, preşedintele Forumului german din Bucovina, Vasile Ciolariu, preşedintele Asociaţiei “Picho Romano”, Vasile Drob, reprezentant al Primăriei Vereşti, responsabil de numeroasa comunitate rromă din localitate, Daniela Cîmpan, vicepreşedintele asociaţiei etnicilor italieni, Oana Piteş, reprezentant al Instituţiei Prefectului, Ştefan Ciucaş, prim-vicepreşedinte interimar la Uniunea democrată maghiară din Suceava, Ana Vasiliu, preşedintele comunităţii ruşilor-lipoveni din Suceava, Carmen Veronica Steiciuc, consulant artistic pe probleme minorităţi la Centrul Cultral Bucovina, respectiv la “Centrul pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale”, reprezentantul etniei polone la Suceava, responsabilul pe relaţia Instituţiei Prefectului cu ONG-urile, Elena Roman, profesor în învăţământul primar, reprezentantă a Agenţiei Naţionale pentru rromi, Constantin Neculai, profesor de limbă rromani, Iulia Ursulean, reprezentanta Asociaţiei “Juventus”, Cornel Grosar, preşedintele Asociaţiei “Juventus”, Alina Stan, consilier pe probleme de etnie rromă în cadrul Prefecturii Suceava şi nu în ultimul rând consulul Vasyl Nerovnyi de la Consultatul General al Ucrainei la Suceava.
În urma discuţiilor, subprefectul Zarojanu a concluzionat: “Astăzi, Instituţia Prefectului a deschis drumul spre o comunicare mai plăpândă, ne-am adunat astăzi aici şi deja au plecat nişte idei. Această întâlnire este un început. Îmi doresc să ne mai întâlnim în momentul în care avem nişte probleme care merită să le discutăm, pentru că lucrurile se pot face împreună”.
Ca idee pentru un viitor proiect, reprezentanţii minorităţilor naţionale au propus organizarea unei conferinţe internaţionale a reprezentanţilor tuturor minorităţilor, şi de ce nu, un traseu turistic al acestora.
Şirul manifestărilor din cadrul „Zilei minorităţilor naţionale” a continuat în cursul după-amiezii de vineri cu un spectacol intercultural de cântece religioase şi obiceiuri din timpul sărbătorilor de iarnă, intitulat „Obicei de Crăciun”, şi susţinut în sala Dom Polski.
Manifestările au continuat şi în week-end, respectiv sâmbătă, de la ora 17.00, cu o „Expoziţie fotografică minorităţi”, continuată la ora 18.00 cu prezentarea filmului „Gyokerek” şi lansarea DVD-ului şi a Ghidului Minorităţilor din Bucovina, încheindu-se apoi cu Seara de poezie în limba minorităţilor naţionale, de la ora 19.00.
Duminică, 19 decembrie, de la ora 10.30, la Soloneţu Nou, a avut loc Festivalul „Jaselca” („La Ieslea Domnului”), unde au participat formaţii de colindători din toate localităţile judeţului Suceava cu etnici polonezi, iar miercuri, 22 decembrie, la Hotel „Gloria” va fi celebrată „Seara de Ajun” de la ora 15.00, „Noaptea cea mai lungă” la Muzeul de Istorie şi Expoziţia de pictură, deschisă publicului larg în toată această perioadă la Galeria de Artă „Taras Şevcenko”.
Intră acum și în grupul de