Emil Ursu: „Editia de primavara a Targului de carte a fost un succes!” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, s-a arătat mulţumit de primele rezultate venite în urma desfăşurării „Târgului de carte” (ediţia de primăvară) de la Suceava, în perioada 28 februarie-8 martie.

„Spun asta bazându-mă pe următoarele criterii – pe de-o parte numărul de vizitatori, iar pe de altă parte numărul de titluri achiziţionate. Din păcate, cartea a ajuns un obiect de lux, însă cele peste 1300 de titluri vândute spun ceva. Asta înseamnă că în Suceava încă se mai citeşte, sau măcar se mai cumpără carte”, a declarat Emil Ursu pentru NewsBucovina.ro.

Acesta s-a arătat impresionat şi de numărul de vizitatori care a trecut pragul târgului, estimând un număr de 3000 de persoane, „ceea ce nu e puţin lucru”.

„Autorii atrag după sine vizitatorii”

Ursu a evidenţiat că un aport important în desfăşurarea manifestării a fost adus de prezenţa la târg a unor scriitori. „Întotdeauna lansările, sesiunile de autografe condimentează o astfel de manifestare, autorii propuşi bucurându-se mai mult sau mai puţin de audienţă. Fără îndoială este o experienţă. Spre exemplu, am pus una dintre lansări la ora 11.00, fiind condiţionaţi şi de programul autoarei, o oră nu tocmai potrivită având în vedere priorităţile publicului sucevean, care s-a dovedit a nu fi foarte inspirată. Important este că până la urmă a avut loc lansarea de carte, iar publicul avizat, sau mai puţin avizat a avut cunoştiinţă despre acest lucru. Întotdeauna autorii atrag după sine fanii, persoane care odată venite la târg pentru autori, mai cumpără şi altceva”, este de părere directorul Muzeului Bucovinei.

Constantin Dulcan şi Dan Puric, invitaţi la „Conferinţele Muzeului Bucovinei”

Totodată, acesta a vorbit despre unii dintre autorii care au impresionat plăcut publicul sucevean prezent la evenimente, invocând faptul că autorul Vasile Andru este o prezenţă mai puţin necunoscută la Suceava. Emil Ursu a reamintit prezenţa lui Constantin Dulcan şi anul trecut la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii, când şi-a lansat volumele „Inteligenţa materiei” şi „Cine suntem”, anul acesta venind la târg cu un nou volum intitulat „În căutarea sensului pierdut”, precizând că „este o prezenţă foarte interesantă, cu un mod de a pune probleme existenţiale inedit, chiar unic, motiv pentru care noi l-am invitat în luna mai la Conferinţele Muzeului, unde va conferenţia despre un subiect legat de moartea clinică.

Alături de acesta, Dan Puric este o prezenţă binevenită, motiv pentru care în numele Muzeului Bucovinei l-am invitat la o conferinţă în cadrul căreia subiectul abordat va fi legat de identitate, ce va avea loc la sfârşitul lunii septembrie. Acesta a răspuns pozitiv invitaţiei noastre”.

“Suceava nu are spaţii destinate culturii”

O problemă sesizată totuşi de directorul Muzeului Bucovinei referitor la desfăşurarea primei ediţii a „Târgului de carte” o reprezintă spaţiul, care în cadrul lansărilor care au avut loc în perioada 28 februarie-8 martie la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii, nu a fost tocmai generos, lumea înghesuindu-se pentru a putea asista la prelegerile ţinute de autori. „Acestea sunt spaţiile pe care le avem noi. S-ar impune fără doar şi poate un spaţiu mai mare pentru organizarea unor evenimente culturale. Exceptând sala mică şi sala mare a Casei de Cultură şi sala de la Dom’ Polski, practic Suceava nu are spaţii destinate culturii”, a precizat Emil Ursu.

Mulţumit de cum a decurs prima ediţie a acestui târg s-a arătat şi repezentantul General Cart, Costel Orobeţ, organizator al târgului, alături de Muzeul Bucovinei şi Consiliul Judeţean Suceava, care a declarat pentru NewsBucovina.ro: “Deşi mă aşteptam la vânzări mai mari, pentru Suceava este totuşi un început promiţător. Vom reveni în septembrie, la ediţia de toamnă a Târgului de carte, când vom aduce în faţa publicului sucevean şi alte nume importante din literatura română. Cel mai bine vândute au fost cărţile care au beneficiat de reduceri, cuprinse între 10 şi 80%”.

Cele zece premii oferite la tombola „Târgului de carte” au constat în pachete de cărţi cu valori cuprinse între 50 şi 80 lei, care au fost împărţite câştigătorilor joi, în jurul orei 13.00.

Ediţia de toamnă a „Târgului de carte” va avea loc în luna septembrie, tot la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii şi-i va surprinde din nou pe suceveni cu o serie de invitaţi speciali.


Intră acum și în grupul de