VIDEO// Brambureala semnelor de circulație pe cea mai modernizată stradă din Ipotești


Intră acum și în grupul de

Strada Ciprian Porumbescu din comuna Ipotești, modernizată în ultima perioadă, a fost marcată atât orizontal cât și vertical cu semne de circulație.

Parcă pentru a determina șoferii să nu respecte nicio regulă, cei care au instalat semnele de circulație le-au amplasat într-o succesiune aleatorie astfel încât nimeni să nu înțeleagă nimic.

Inițial se stabilește că prioritate pe drumul îngustat au cei care vin spre Ipotești, dar după doar circa 150 de metri prioritatea este modificată, înaintea unei curbe periculoase, iar apoi se schimbă din nou sensul cu prioritate.

Interesant este că ulterior, prioritate au cei care au în drepul lor un refugiu unde pot să aștepte trecerea vehiculului care vine din sens opus.

Iar pentru că au mai rămas cu două semne de stabilire a priorității nefolosite, le-au montat în zona unui drum cu două benzi, unul fiind montat cu susul în jos.

Pentru că era nevoie să fie folosit și semnul de trecere de pietoni, acesta a fost amplasat în zona din apropierea intrării în cimitir, iar prezumtiva trecere de pietoni se termină în câmp, aproape de Pădurea Rediu.


Intră acum și în grupul de