Intră acum și în grupul de
Într-o perioadă de curăţire sufletească, când credincioşii se pregătesc pentru primirea aşa cum se cuvine a Sfintelor Sărbători de Paşte, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, a organizat pentru suceveni, în colaborare cu Casa de Cultură Suceava, concertul intitulat „Postul Mare, cântări şi versuri”.
Evenimentul cultural – religios, susţinut întru cinstirea patimilor Mântuitorului Iisus Hristos, a devenit, de câţiva ani, o tradiţie la Suceava.
Interpreţi de diferite vârste, îmbrăcaţi în straie populare tradiţionale, au delectat auditoriul cu cele mai frumoase cântări pascale, rostind pe alocuri poezii de suflet pentru această perioadă a anului, cum ar fi „Pe Cruce”, de Vasile Voiculescu şi „Pe drumul Crucii”, de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, recitate de Alexandra Andriciuc, elevă în clasa a VII-a la Şcoala cu clasele I-VIII „Nicolae Popinceanu din Mihoveni, respectiv de Ioana Rusnac şi de Elisa Bosînceanu, ambele membre ale grupului vocal al Asociaţiei Studenţilor Creştini Suceava.
Şi pentru a nu se pierde tradiţia, primii care au evoluat pe scena Casei de Cultură au fost membrii Ansamblului artistic „Balada Bucovinei”, aflaţi sub coordonarea maestrului George Sârbu, scenarist, regizor artistic şi compozitor de texte pentru muzică, şi de profesoara Oana Maria Sârbu-Botezat, dirijorul grupului, care împreună au pregătit un repertoriu de cântări ce a inclus piesele: „Pe Hristos ni l-a-ngropat”, „Mormântul Întunecat”, „Veniţi norii de mulţime”, “O, ce Paşti mari şi frumoase”.
Pe scenă au mai urcat: Grupul vocal al Şcolii cu clasele I – VIII Şcheia, Formaţia „Gura Izvorului” Vatra Moldoviţei, Grupul vocal „Suflet bucovinean” din Pârteştii de Jos, Corul de copii al Şcolii cu clasele I – VIII Mihoveni, Corul Liceului „Ştefan cel Mare” Suceava, Grupul vocal al Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Suceava, Corul Parohiei „Sfântul Gheorghe” Mirăuţi Suceava, Grupul vocal al Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” Suceava, Corala bărbătească a Parohiei Salcea, Corul „Fiii Bucovinei” din Protopopiatul Rădăuţi, Corala preoţească a Protopopiatului Suceava I şi Corul Seminarului Teologic „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava.
Unul dintre cele mai emoţionante momente ale serii a fost oferit de prestaţia grupului de elevi din Ansamblul Gura Izvorului, al Şcolii cu clasele I-VIII Vatra Moldoviţei, condus de prof. Ilaria Puşcă, care au închinat versuri populare dedicate minunii dumnezeieşti a sfintei Întrupări a Domnului Iisus Hristos la Mănăstirea Moldoviţa. Copiii au făcut apel la bunătate şi credinţă în perioada celui mai mare post din an, la rugăciune, dar şi la iubirea faţă de semeni şi de părinţi, reuşind să emoţioneze vizibil publicul prezent.
Manifestarea derulată miercuri seară a umplut sala mare a Casei de Cultură, unde sucevenii au avut, ca în fiecare an în preajma Paştelui, acces gratuit.
Intră acum și în grupul de