Intră acum și în grupul de
Programul „Paştele în Bucovina” se apropie de final, pregătind bucovinenilor în cea de-a treia zi de Paşte, un program special intitulat „Hora Satului”, care se va desfăşura marţi, 26 aprilie, la Mănăstirea Humorului, de la ora 16.00.
Tot marţi continuă şi acţiunea “Plantează copacul tău în Bucovina”, care a debutat în data de 18 aprilie în perimetrele special amenajate de la nivelul localităţilor Putna, Suceviţa, Moldoviţa, Vatra Moldoviţei, Voroneţ şi Mănăstirea Humorului.
Începând cu data de 17 aprilie, sucevenii s-au putut bucura, în cadrul programului „Paştele în Bucovina”, de Târgul tradiţional de Paşte în care meşteri populari din toate zonele Bucovinei au expus produse specifice perioadei pascale, obiecte lucrate manual de ei, de recitalul oferit de îndrăgitul rapsod Grigore Leşe şi “Aromanii Fârşenoţi”, care a avut loc la Catedrala Catolică “Sf. Ioan Nepomuk” din Suceava, de plimbări cu trăsura la Cetatea de Scaun din municipiu, de expoziţii fotografice care au avut ca temă centrală Paştele, ori de concertele de toacă care s-au desfăşurat duminică, 24 aprilie, în Parcul Central din faţa Consiliului Judeţean Suceava.
Intră acum și în grupul de