Intră acum și în grupul de
De când a fost redeschis publicului sucevean, stadionul municipal “Areni” se bucură de un număr din ce în ce mai mare de persoane, dornice să facă mişcare, în special seara.
Astfel, începând cu ora 18.00, zona în care este amplasat stadionul “Areni” devine vizibil populată de oameni îmbrăcaţi lejer, în ţinute sportive, care se îndreaptă în ritm vioi spre poarta numărul 3 a terenului, aceasta fiind singura deschisă publicului, pentru un mai bun control, decizie care îi aparţine viceprimarului Lucian Harşovschi.
Marţi, în jurul orei 20.00, pista stadionului Areni devenise neîncăpătoare pentru zecile de suceveni care veniseră la alergat, indiferent de vârstă sau de condiţia fizică, reunind deopotrivă femei şi bărbaţi, tineri şi vârstnici, alături de sportivii care fac performanţă în fotbal sau atletism. Astfel, cel mai tânăr alergător de pe stadion era o fetiţă de 5 ani, venită să facă mişcare împreună cu părinţii săi, iar cel mai vârstnic sucevean prezent la jogging pe “Areni” era un domn peste 70 de ani.
„Este al cincilea an când vin la alergat pe stadionul “Areni”, însă niciodată nu am văzut atâtea persoane venite aici cu scopul de a face mişcare. În sfârşit înţeleg şi sucevenii nevoia de mişcare, de sport, ideea de a folosi spaţiul stadionului în acest scop fiind una foarte inspirată, mai ales în cazul celor care au job-uri sedentare”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Victoria D., în vârstă de 25 de ani, administrator.
Una dintre problemele existente, pe lângă starea deplorabilă în care se află gradenele stadionului sucevean, ar fi că pista de alergare, care teoretic ar trebui să fie accesibilă tuturor sucevenilor, este „revendicată” parţial de către unii antrenori care consideră că elevii care se pregătesc pentru a face performanţă în anumite sporturi, ar trebui să aibă întâietate pe pista de alergare, făcând remarci la adresa celor prezenţi, să se dea din calea tinerilor sportivi. Şi asta fără niciun temei, în condiţiile în care la data de 27 aprilie, când stadionul a fost redeschis, viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi, a specificat că spaţiul stadionului, implicit al pistei, este dedicat tuturor persoanelor dornice de mişcare, cu excepţia terenului de fotbal care este dedicat exclusiv fotbaliştilor suceveni.
Contactat telefonic, viceprimarului Lucian Harşovschi i s-au adus la cunoştinţă problemele existente pe stadionul municipal, propunându-i-se o delimitare a spaţiului în care se antrenează sportivii, cu precădere cei de la atletism, faţă de spaţiul în care are dreptul să alerge orice cetăţean sucevean. Referitor la aceasta problema, Lucian Harşovschi a declarat: „Voi purta o discuţie în acest sens cu cei de la stadion, însă nu promit o astfel de delimitare pentru că asta ar implica noi costuri. În schimb, repet, accesul este permis tuturor cetăţenilor dornici de mişcare, fără niciun fel de discriminări”.
Reamintim că începând cu data 15 mai, pista de atletism poate fi folosită de suceveni până la ora 22.00.
Intră acum și în grupul de