Intră acum și în grupul de
Deşi nu au reuşit să participe din motive financiare la Concursul Internaţional de pian care s-a desfăşurat în perioada 7 – 9 mai în Italia, la Roma, după reuşita de la începutul lunii noiembrie, de la Nisa (Franţa), profesorul de pian Johannes Onesciuc şi-a ambiţionat elevii care până în prezent au obţinut o nouă serie de notificări şi premii în cadrul concursurilor naţionale şi internaţionale.
„De la ultima noastră plecare din luna noiembrie în Franţa, acolo unde am obţinut rezultate notabile cu elevii mei la Concursul Internaţional de Pian < Simone Delbert Fevrier >, m-am descurajat oarecum, în sensul în care toate costurile au fost suportate în acea perioadă de către părinţi. Ar fi fost destul de dificil pentru părinţi să susţină şi deplasarea la competiţia din Italia, având în vedere că unii dintre ei, în momentul de faţă încă muncesc să acopere cheltuiala de la participarea internaţională anterioară. La deplasarea trecută, în condiţiile în care am plecat cu un grup de patru copii, s-au cheltuit peste 4000 de euro. Am sărit peste evenimentul din Italia, însă între timp am participat cu copiii care fac parte din catedra de pian, la concursuri naţionale”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Johannes Onesciuc.
Profesorul a amintit în primul rând de Concursul de Interpretare pianistică „Carl Czerny”, desfăşurat la Piatra Neamţ, în perioada 26 – 28 februarie, un concurs de renume care după părerea dascălului a fost destul de dificil ca nivel, aceasta fiind prima ediţie la care organizatorii au încercat o abordare internaţională, în sensul în care au existat participanţi veniţi chiar din Republica Moldova. La competiţia care s-a desfăşurat atunci la Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra Neamţ, Alexandra Creţu, elevă în clasa I, la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, care face parte din catedra de pian a liceului, a obţinut Menţiune. „Apoi, în perioada 13 – 15 mai am fost la Concursul Naţional de Interpretare a Pieselor Româneşti de la Bistriţa, acolo unde am participat cu un număr de trei copii, printre care – Alexandra Creţu, elevă în clasa I, distinsă cu Premiul III, Ştempel Emanuel, elev în clasa I, distins cu premiul II şi Vlad Vorniceanu, un elev deosebit care a menţinut ştafeta şi a obţinut Premiul I. Când spun acest lucru mă refer la faptul că anul trecut, în aceeaşi perioadă m-am prezentat cu un număr de patru copii la acelaşi concurs, singurul care a rămas în competiţie fiind Vlad Vorniceanu, care şi-a respectat blazonul şi a obţinut acelaşi Premiu I, ca şi anul trecut”, a apreciat profesorul de pian.
Pe lângă aceste rezultate notabile obţinute cu copiii care fac parte din catedra de pian a Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” pe care tânărul profesor o conduce, Johannes Onesciuc este şi profesor de corepetiţie, acompaniindu-şi la pian elevii care cântă la instrumente de suflat, la vioară ş.a. „Particip în mod efectiv pe scenă cu copilul care cântă. Toată această perioadă a fost presărată cu tot felul de evenimente la care am participat, în special la concursuri naţionale şi internaţionale. Când spun internaţional, mă refer la Concursul Internaţional Instrumental care a avut loc la Zalău, în perioada 7 – 9 mai, concurs la care au participat un număr de 277 de concurenţi, inclusiv din Ungaria. Acolo am fost împreună cu elevul Ciprian Reuţ, elev în clasa a VIII-a, care a cântat la vioară, în Gală. Cu alte cuvinte s-a aflat în cursa pentru marele premiu, obţinând un total de 99 de puncte, rezultat notabil”, povesteşte mândru profesorul, amintind-o în calitate de profesor îndrumător a elevului pe prof. Cristina Ungureanu.
În aceeaşi calitate, de profesor corepetitor, Onesciuc a participat în perioada 16 – 19 aprilie la faza finală a Olimpiadei Naţionale de Muzică, care a avut loc la Timişoara, cu acelaşi elev, Reuţ Ciprian, acesta obţinând de această dată „Premiul Special al Juriului” pentru „Cea mai bună interpretare Mozart” din concurs. Imediat, în perioada 20 – 22 aprilie a urmat la Cluj – Napoca, faza finală a Olimpiadei Naţionale de Muzică, de această dată la clasele IX – XII, acolo unde împreună cu Irina Bogdan, de la clasa de clarinet a prof. Ciprian Baicu a obţinut menţiune. Totodată, Adam Narcisa Mocanu, elevă în clasa a XII-a la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu”, de la clasa prof. Mihaela Săveanu, a obţinut Premiul II, la violă, alături de Larisa Iordache, elevă în clasa a XI-a, care a obţiunt Menţiune pentru interpretare la acelaşi instrument, eleva fiind de la clasa prof. Doina Chişcă.
„În toată această perioadă noi nu am stat degeaba, ci am încercat să menţinem ştafeta. Dat fiind faptul că e final de an şcolar şi că uşor se încheie activitatea competiţională, ultimul concurs calendaristic la care vom participa va fi la Suceava, în cadrul < Lira de Aur >, ediţia a XXIX -a. Concursul este organizat de Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava în perioada 2 – 6 iunie, fiind un concurs internaţional, cu tradiţie la liceul nostru. Sunt rezervat deocamdată în privinţa numărului de participanţi, întrucât perioada de înscriere în concurs rămâne încă deschisă. În mod cert va fi un concurs foarte serios la care şi-au anunţat participarea copii cu rezultate extraordinare din ţară. Este un concurs care se desfăşoară pe toate categoriile. Voi participa cel puţin cu catedra de corepetiţie cu un număr de 4 – 5 elevi de la vioară şi clarinet, elevi pe care îi voi acompania, după care pe data de 17 iunie are loc finalul de an şi îmi propun ca în vacanţă să lucrez cu copiii pentru a-i putea menţine la un anumit stadiu”, a adăugat prof. Johanes Onesciuc.
Intră acum și în grupul de