Intră acum și în grupul de
Eclipsa Totală de lună a reunit în noaptea de miecuri noapte spre joi, pe terasa Observatorului Astronomic Suceava, sute de suceveni dornici de a urmări spectacolul ceresc prin mijloace optice performante.
Potrivit cercetătorului Emil Turcu din cadrul Observatorului Astronomic Suceava, la evenimentul astronomic au participat suceveni de toate vârstele şi categoriile sociale care au adresat „întrebări interesante, pe domeniu”. „Mă bucur că în sfârşit publicul sucevean capătă educaţie în domeniul astronomiei. Ultima dată am văzut o asemenea abundenţă de oameni la Observatorul sucevean, pe data de 4 ianuarie 2011, când a avut loc eclipsa de soare”, a remarcat Emil Turcu.
Vizitatorii nocturni au avut posibilitatea să urmărească fazele din timpul Eclipsei Totale de Lună şi prin intermediul unui program de specialitate, prin care imaginile au fost proiectate şi explicate de cercetătorul Turcu, în sala de conferinţe a Observatorului. Acelaşi cercetător a relatat pentru NewsBucovina.ro, că înaintea începerii eclipsei, sucevenii au avut ocazia de a vedea prin telescop planeta Saturn, pe care s-au putut face observaţii, vizibilitatea fiind una foarte bună, datorită cerului senin.
„La eclipsa totală de lună, care s-a produs în seara de 15 iunie 2011, spre dimineaţa zilei de 16 iunie, şi s-a finalizat la ora 02.00, au participat în jur de 250 de iubitori ai astronomiei care s-au înghesuit pe terasa Observatorului pentru a se bucura de spectacolul astronomic. Din cauza aglomeraţiei, am dus o lunetă şi în parc, în campusul universitar, de unde s-a putut observa mai bine fenomenul. Datorită poziţionării copacilor în raport cu terasa Observatorului Astronomic, pentru noi eclipsa a început mai târziu, în jur de 22.30, când discul lunii a început să fie vizibil, iar eclipsa în faza de totalitate. Întrucât momentul maxim a fost la ora 23.00, noi am putut urmări în întregime partea a doua a eclipsei, de la momentul maxim, până la ieşirea completă a lunii din conul de umbră.
Acelaşi lucru s-a petrecut şi de la ora 22.30, până la ora 23.00. La ora 21.22, când luna a intrat în conul de penumbră, a început faza de totalitate (cât luna este complet umbrită), motiv pentru care luna a început să se întunece. Când luna este complet acoperită de lună, începe faza de totalitate. Este vorba de contactul al doilea care s-a produs la ora 22.22. În intervalul de 1h şi 40 de minute cât a durat faza de totalitate, a existat un moment maxim, când luna se afla în mijlocul conului de umbră, timp la care s-a produs momentul maxim, la ora 23.12. De la această oră şi până la ora 00.01 s-a înregistrat a doua fază a totalităţii”, a explicat Emil Turcu.
Potrivit cercetătorului, culoarea lunii a fost mai închisă decât de obicei, foarte umbrită în comparaţie cu alte eclipse de lună pe care le-a urmărit, din cauza poluării atmosferice datorate erupţiilor vulcanice din ultima perioadă. „Într-adevăr cenuşa vulcanică aflată în atmosferă şi-a spus cuvântul, întunecând bine de tot suprafaţa lunii. La viaţa mea am văzut eclipse de lună la care nici nu sesizai că are loc un asemenea fenomen”, a precizat Emil Turcu.
Totodată, în noaptea de 15 spre 16 iunie, a avut loc şi o simulare digitală, prin intermediul cărora Emil Turcu a încercat să le arate sucevenilor că dacă s-ar fi aflat poziţionaţi pe Lună, de acolo s-ar fi putut obseva o superbă eclipsă de Soare.
„Pământul s-ar fi aflat în faţa Soarelui. Dacă la noi pe Pământ cea mai lungă Elipsă Totală de Soare a fost cu momentul maxim la Shanghai în China şi a durat 5 minute şi 12 secunde, pe Lună dacă eram noaptea trecută, Eclipsa Totală de Soare dura exact cât a durat eclipsa Totală de Lună, în faza de totalitate, adica 1h şi 40 de minute”, a explicat Emil Turcu, care a ţinut să clarifice că „în secolul acesta (2000 – 2100) vor fi în total 85 de Eclipse Totale de Lună. Cea mai lungă Eclipsă Totală de Lună va fi cea din data de 27 iulie 2018, iar cea care a avut loc ieri, 15 iunie 2011, a fost a doua în clasament, din punct de vedere al duratei”.
Intră acum și în grupul de