Serbeturi si dulceturi alese la cea de-a XVI-a editie a „Targului Mesterilor Populari” de la Suceava. Afla de aici cand va avea loc evenimentul (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Muzeul Satului Bucovinean de la Suceava va găzdui în perioada 29-31 iulie, cea de-a XVI-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari, care în acest an va aduce o serie de noutăţi publicului sucevean.

„La cea de-a XVI-a ediţie a “Târgului Meşterilor Populari” sperăm să participe peste 100 de meşteri din toată ţara şi evident din Republica Moldova, sigur, cu produse cât mai variate. Vorbim aici de icoane pictate pe sticlă, sau pe lemn, ceramică, argintărie, metal, ţesături, alături de produse de casă, respectiv şerbeturi, dulceţuri, produse din fructe de pădure ş.a., o noutate pentru această ediţie.

Pe parcursul celor trei zile, la Muzeul Satului Bucovinean vor avea loc şi o serie spectacole. Am încercat să aducem publicului sucevean o gamă cât mai diversă în acest sens, pentru a cointeresa un număr cât mai mare de gusturi culturale. Astfel, vineri, 29 iulie, vor avea loc spectacole cu formaţii şi artişti locali de muzică populară, sâmbătă, 30 iulie, începând cu ora 17.00, tot la Muzeul Satului Bucovinean vor evolua formaţia Romeo & Gipsy, Damian & Brothers – Filarmonika Romanes, un spectacol care sunt convins că va fi deosebit, iar duminică, 31 iulie, începând cu aceeaşi oră, de la 17.00, vor concerta Diana Bişinicu, alături de Aromânii. Sper să ţină vremea cu noi, iar publicul să participe într-un număr cât mai mare”, a declarat directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu.

Potrivit sursei citate, la eveniment vor participa meşteri populari din diferite zone ale ţării, care vor aduce cu sine cele mai ingenioase suveniruri şi obiecte confecţionate manual, cu specific tradiţional românesc.

UPDATE: Din motive obiective, în locul formatiei Romeo&Gipsy vor evolua formatiile Ro-mania si Etnic.


Intră acum și în grupul de