Evaluarea competentelor digitale a durat o singura zi, in trei din cele patru centre de examinare din municipiul Suceava


Intră acum și în grupul de

Întrucât la nivelul municipiului Suceava, numărul candidaţilor înscrişi pentru susţinerea probei de competenţe digitale desfăşurată în cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat 2011 nu este atât de mare, evaluarea s-a finalizat joi, nefiind nevoie ca în acelaşi scop să fie alocată şi ziua de vineri, după cum prevede calendarul examenului. Precizăm că această situaţie s-a înregistrat în trei dintre centrele de testare de pe raza municipiului reşedinţă de judeţ.

Aşadar, joi, în jurul orelor 11.00-11.30, în toate cele patru centre de susţinere a examenului de bacalaureat din Suceava, respectiv Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Tehnic “Petru Muşat”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” din Suceava, ajunseseră subiectele pentru proba de competenţe digitale.

La ora 12.30, elevii au intrat în sălile de examen, iar la ora 13.00, în toate cele patru unităţi de învăţământ a început oficial examenul.

Dacă la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava figurau înscrişi doar doi candidaţi, aceiaşi care au susţinut zilele trecute şi probele orale la limba şi literatura română, respectiv la limba engleză, la Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza” figurau înscrişi 136 de elevi, dintre care 104 erau programaţi pentru ziua de joi, 25 august, iar 32 erau înscrişi pentru a susţine proba competenţelor digitale, vineri, 26 august.

“Datorită faptului că numărul candidaţilor nu este foarte mare, la Colegiul Economic << Dimitrie Cantemir >> , susţinerea probei competenţelor digitale, la informatică, va dura o singură zi. Vorbim despre un număr de 65 de elevi, proveniţi de la liceul nostru, precum şi de la Colegiul de Arte << Ciprian Porumbescu >> Suceava, Colegiul Naţional << Mihai Eminescu >> , Colegiul Naţional << Petru Rareş >>, Colegiul Naţional << Ştefan cel Mare >>, Colegiul Naţional de Informatică << Spiru Haret >> din Suceava, Grupul Şcolar Dumbrăveni, Liceul Particular << Virgil Madgearu >> din Suceava, Grupul Şcolar << Otlea Doamna >> Dolhasca, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Şcoala Creştină Filadelfia Suceava, precum şi de la Seminarul Teologic << Sfântul Mitropolit Dosoftei >> din municipiu, de acolo de unde avem înscrişi în examen un număr de 5 candidaţi”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Corneliu Romaşcu, directorul Colegiului Economic din Suceava.

Acesta a mai ţinut să precizeze faptul ca la „Dimitrie Cantemir”, din 65 de absolventi înscrişi la examenul oral la limba şi literatura română, 21 au fost absenţi, iar la proba orală a examenului de limbă străină, din acelaşi număr de înscrişi, 22 au absentat.

Totodată, la Colegiul Tehnic “Petru Muşat”, potrivit directorului Maria Teodoreanu, pentru proba de competenţe digitale la informatică, joi figurau înscrişi 24 de candidaţi, absolvenţi ai liceului “Petru Muşat” şi ai Colegiului Tehnic “Samuil Isopescul” din Suceava.

Evaluarea s-a desfăşurat în laboratoarele de informatică din licee şi a presupus parcurgerea a două etape, ce au cumulat maximum 90 de minute ca timp de lucru. Prima a constat în rezolvarea unor sarcini de lucru referitoare la domeniul “Mijloace moderne de comunicare. Reţeaua Internet”. Durata acestei etape a fost de circa 30 de minute. Cea de-a doua etapă a constat în rezolvarea unor sarcini de lucru din celelalte domenii de competenţă prevăzute în programa de bacalaureat, acesteia fiindu-i alocat restul timpului rămas până la cele 90 de minute cât a durat proba, cumulat.

Rezultatul obţinut de fiecare candidat nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu.

Cei 2.444 de elevi suceveni care s-au înscris la sesiunea de toamnă a examenului debacalaureat sunt repartizaţi în 8 de centre de examen, la nivelul judeţului, dintre care patru în muniucipiu, în care au fost deja instalate, cel puţin pentru probele scrise, camere video de supraveghere.

De săptămâna viitoare, absolvenţii de liceu încep probele scrise: luni, 29 august, este programată proba de limba şi literatura română, iar pe 30 august, conform programarii, proba scrisă la limba şi literatura maternă.

În data de 31 august, elevii vor susţine proba obligatorie a profilului, urmând ca în data de 2 septembrie examenul să se încheie cu proba scrisă la alegere a profilului sau specializării.

Rezultatele se vor afişa duminică, 4 septembrie, dată la care pot fi depuse şi eventuale contestaţii. În intervalul 5-6 septembrie 2011 se rezolvă contestaţiile iar rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, sesiunea de toamna, vor fi afişate în data de 7 septembrie 2011.


Intră acum și în grupul de