Intră acum și în grupul de
Dacă pentru cei mai mici dintre elevii suceveni prima zi de şcoală a însemnat emoţie si bucuria reîntâlnirii cu colegii, pentru liceeni şi gimnazişti începerea noului an şcolar a însemnat etalarea celor mai noi ţinute vestimentare şi prilejul perfect pentru a se refugia imediat după încheierea festivităţii de debut de an şcolar la umbra unei terase.
Forfota începerii unui nou an şcolar s-a simţit pe străzile din municipiu încă de la primele ore ale dimineţii, când cei mai mici dintre şcolari, unii aflaţi pentru prima oară în postura de elev, însoţiţi de părinţi, îngroşau rândurilor celor care aşteptau ambalarea celui mai frumos buchet pentru doamnele învăţătoare sau profesoare.
Pentru a evita aglomeraţia care avea să se producă la primele ore ale dimineţii, în cartierul Obcine, florăresele şi-au expus, încă de duminică seară, oferta variată de flori.
Cu toate acestea, tarabele florăreselor şi ale florăriile din Suceava au fost luate cu asalt abia în dimineaţă zilei de luni, 12 septembrie, cele mai vândute buchete fiind cele realizate din flori de câmp şi din trandafiri, la preţuri accesibile. „La mare căutare au fost buchetele la 10 lei, alcătuite din flori ornamentale de câmp. Începutul unui nou an şcolar reprezintă pentru noi un moment de vârf, în care facem mult mai multă vânzare decât într-o zi obişnuită de lucru”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Tatiana M., comerciant de flori, în vârstă de 23 de ani.
Elevii Şcolii „Ion Creangă” au păşit în noul an şcolar pe ritmuri de muzică
Elevii Şcolii cu clasele I-VIII, Nr. 9 Suceava au fost primiţi într-o manieră originală de către conducerea şcolii şi de către cadrele didactice ale instituţiei de învăţământ primar şi gimnazial. Înainte de audierea imnului naţional al României, în difuzoarele boxelor scoase în curtea unităţii de învăţământ situată în cartierul Obcini se auzeau melodii de altădată precum „În rândul patru”, a lui Dan Spătaru, sau „O lume minunată”, a lui Mihai Constantinescu, care au însufleţit atmosfera, aducând bucurie şi entuziasm chiar şi pe pe chipurile celor mai emoţionaţi elevi.
„Este o zi a emoţiilor, a zâmbetelor şi a florilor. Lucrez în sistem de 27 de ani, însă de fiecare dată, la fiecare nou început de an şcolar am aceleaşi emoţii la reîntâlnirea cu copiii mei de suflet, de care, la fiecare sfârşit de an şcolar sunt foarte mândră”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Rocsana Străchinescu, învăţător al Şcolii cu clasele I-VIII „Ion Creangă”, Nr. 9 Suceava.
La careul de deschidere al noului an şcolar, în calitate de invitaţi speciali ai festivităţii, au participat primarul Sucevei, Ion Lungu, alături de deputatul PDL de Suceava, Ioan Bălan.
După intonarea Imnului Naţional al României, directorul Şcolii „Ion Creangă”, Constantin Mărgineanu, le-a transmis celor prezenţi: „Şcoala noastră păşeşte astăzi spre cel de-al 18 an de la înfiinţare. Anul acesta suntem majori, avem aceleaşi drepturi, dar şi mai multe obligaţii”, a transmis conducerea şcolii care a precizat deopotrivă şi schimbările acestui nou an şcolar, în conformitate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Printre acestea se numără – evaluarea tuturor elevilor la începutul şi la sfârşitul anului şcolar, controlul riguros al absenţelor elevilor, dar şi al cadrelor didactice, precum şi introducerea unei ore săptămânale, obligatorii de lectură.
Intră acum și în grupul de