Intră acum și în grupul de
În jur de 300 de suceveni au călcat, sâmbătă noapte, pragul Bibliotecii Bucovinei “I.G.Sbiera”, pentru a lua parte la evenimentul intitulat “Noaptea bibliotecilor”, o manifestare serbată la aceeaşi dată şi la nivel naţional.
Deşi celebrată pentru prima dată la nivelul municipiului Suceava, evenimentul “Noaptea bibliotecilor” a stârnit curiozitate în rândul cetăţenilor de toate vârstele.
“Dacă la început am fost sceptic în privinţa organizării acestui gen de manifestare, la acest moment, pot spune că evenimentul a fost un succes. Am fost impresionat de numărul mare de utilizatori care s-au regăsit în biblioteca noastră în noaptea zilei de sâmbătă şi de faptul că oamenii stăteau la rând pentru a beneficia de un portret pe care maestrul Mihai Pînzaru PIM s-a oferit să le realizeze gratuit cu prilejul << Nopţii bibliotecilor >>.
Asta se întâmpla în jurul orelor 22.30-23.00, lucru care este de apreciat. Printre acţiunile propuse am reuşit să îi atragem pe cei mici în a găsi un nume potrivit pentru mascota bibliotecii sucevene. Foarte entuziasmaţi, aceştia au dat dovadă de creativitate. Chiar dacă la anul această zi nu ar mai fi sărbătorită la nivel naţional, personal mi-am propus să o sărbătorim anual la Suceava”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, directorul Bibliotecii de la Suceava, Gabriel Cărăbuş.
Acesta a precizat că la Secţia “Împrumut Copii” s-a înregistrat vizita a 70 de copii, la Secţia “Împrumut Adulţi” au fost 50 de vizitatori, iar la Secţia de Arte, au asistat 150 de persoane.
“Noaptea bibliotecilor” i-a surprins pe cetăţeni cu un mini-spectacol folcloric, teatru de păpuşi pentru cei mici, mini-concert muzică de cameră, atelier de jurnalism ş.a.
“Noaptea bibliotecilor” a avut loc la Suceava cu sprijinul Bibliotecii Bucovinei “I.G.Sbiera” şi a Consiliului Judeţean Suceava, în parteneriat cu Centrul Cultural “Bucovina” şi Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava. Evenimentul a avut ca menire să readucă în vederea cetăţenilor mersul la bibliotecă, cititul de plăcere şi nevoia de documentare în contextul digital al anului 2011.
Potrivit site-ului noapteabibliotecilor.ro, organizatorii “Nopţii bibliotecilor” sunt Asociaţia Excedo în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România şi Asociaţia Marketer Club. Conform aceleiaşi surse, ideea “Nopţilor Bibliotecilor” a pornit de la o ipoteză statistică: „dacă măcar un sfert dintre cei care au călcat o dată printr-o bibliotecă în ultimii zece ani ar reveni cel puţin odată pe an într-o sală de lectură, starea de spirit în bibliotecile României s-ar schimba semnificativ”.
Intră acum și în grupul de