Suceveanul Bogdan Baciu, delegat de tineret la ONU: „Fiecare secunda petrecuta in America poate schimba ceva”


Intră acum și în grupul de

După ce a participat la Adunarea Generală ONU care a avut loc la începutul lunii octombrie, la New York, suceveanul Bogdan Baciu transmite pe blog-ul său că fiecare secundă petrecută în America poate schimba ceva: „un discurs foarte fin construit pe care poţi să îl interpretezi, un interviu pe holuri, o clădire spectaculoasă întâlnită pe drum, un muffin gustos în pauze, un articol nou câştigat în rezoluţia de tineret”.

După ce a redat în detaliu, pe blogul personal, momentele susţinerii discursului său în calitatea de delegat de tineret la ONU şi emoţiile întâlnirii cu Ban Ki Moon, Secretarul General al ONU, fălticeneanul Bogdan Baciu revine cu detalii în ceea ce priveşte programul pe care îl are în calitate de delegat ONU, în aceste zile de şedere la New York.

“Zilele încep să semene unele cu altele. Dimineaţa programul începe la 09.00, cu şedinţa plenară. De la 13:00 la 15:00 e pauza de prânz, în care facem planul pe ziua curentă şi ne consultăm pentru negocieri. Până la 17:00, a doua parte a plenarei. Apoi negocierile informale pe rezoluţii, cea mai fun parte, si de la 20:00, relaxare în New York, după programul stabilit cu ceilalţi delegaţi (…) Şi totusi, nu e rutină. Fiecare secundă poate schimba ceva. Un discurs foarte fin construit pe care poţi să îl interpretezi, un interviu pe holuri, o clădire spectaculoasă întâlnită pe drum, un muffin gustos în pauze, un articol nou câştigat în rezoluţia de tineret. Aş putea face asta toată viaţa”, transmite pe blog-ul său Andrei Baciu.

Amintim că reprezentantul României, în calitate de delegat de tineret la ONU, este elev în clasa a XII-a, la Colegiul Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni şi a fost selectat în această postură în urma unui concurs.

Baciu a expus în plen, la Adunarea Generală a ONU de la New York, intr-un discurs de cinci minute, problemele tinerilor din România, tema fiind “Situatia tinerilor în raport cu criza economică din 2010”.

Precizăm că pe parcursul acestei deplasări, tânărul delegat a fost însoţit de colega sa Alexandra Năstase (President at Romanian Center for International Relations and Security Studies).


Intră acum și în grupul de