Intră acum și în grupul de
Victimele Holocaustului nazist de la 1941 au fost comemorate şi în acest an, la Muzeul de Istorie din Suceava.
În calitate de invitat special al evenimentului, preşedintele Comunităţii evreieşti din Suceava, prof. Sorin Golda, le-a rememorat celor prezenţi, îndeosebi tinerilor liceeni, momentele marcante care s-au petrecut la data de 9 octombrie 1941, când au început deportările forţate ale evreilor din zona Bucovinei de Sud (Suceava, Burdujeni, Iţcani, Rădăuţi, Câmpulung, Gura Humorului ş.a.), către Transnistria.
“În zona Bucovinei, au fost aproximativ 200.000 de evrei. Dintre aceştia, în jur de 50.000 s-au întors începând din anul ‘43, ‘44, când soarta războiului începea să se schimbe. Astăzi, comunitatea evreilor din Suceava numără un număr foarte mic de membri, în jur de 70, la nivelul judeţului fiind 200 de membri. La acest moment, în Suceava mai există cinci supravieţuitori ai deportărilor din Transnistria”, a transmis profesorul sucevean.
Preşedintele Comunităţii evreieşti din Suceava a explicat faptul că a luat legătura cu unii dintre aceşti oameni şi ar fi vrut să îi aducă la evenimentul comemorat la muzeu, însă nu a reuşit acest lucru, motivând că oamenilor le este greu să îşi aducă aminte de ce li s-a întâmplat în acea perioadă, de rudele şi de prietenii pe care i-au pierdut în lagărele morţii.
Alături de zeci de elevi suceveni, de subprefectul Sucevei, Angela Zarojanu, şi de toţi cei care au dorit să comemoreze această zi, profesorul Sorin Golda a aprins o lumânare pentru sufletele celor care au murit fără a avea vreo vină şi a rostit o rugăciune în limba ebraică pentru toţi cei care şi-au pierdut viaţa în Holocaust. La finalul manifestării, zeci de candele au fost aprinse în acelaşi scop de către cei prezenţi la eveniment.
Evreii au fost comemoraţi luni, la Muzeul de Istorie din Suceava, printr-o expoziţie intitulată „Şi ei au fost ca noi…”, ce prezintă copii după documentele aflate în Arhivele Naţionale ale Serviciului Judeţean Suceava, referitoare la evacuarea evreilor din comune şi internarea acestora în lagăre, ordine şi circulare, tabele, cereri, rapoarte, şi corespondenţă referitoare la evacuarea evreilor din judeţul Suceava şi la integrarea lor în lagărele de concentrare.
Manifestarea a fost organizată de Muzeul Bucovinei Suceava, prin Muzeul de Istorie, în colaborare cu Serviciul Judeţean Suceava al Arhivelor Naţionale.
Intră acum și în grupul de