Sanda-Maria Ardeleanu: „Consumul de pornografie face victime. Poate colegul meu este una din aceste victime si regret o data in plus cele intamplate”


Intră acum și în grupul de

Asemenea consumului de etnobotanice și droguri de mare risc, consumul de pornografie face victime, scrie deputatul PDL de Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu, prorector autosuspendat al Univeristăţii “Ştefan cel Mare” din Suceava, pe blogul său. Potrivit parlamentarului sucevean, subiectul “pornografie” și “pornografia infantilă” a fost dezbătut în ultima lună de zile, în plenul Camerei Deputaților, pornind de la Proiectul de Lege 220/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr.196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, având ca inițiator Guvernul României.

“Această lege instituie măsuri de reglementare și control al activităților cu caracter pornografic și stabilește modalitățile de acces la materialele pornografice disponibile prin intermediul sistemelor informatice. Scopul este de a pune în ordine informația care se prezintă în acest domeniu în vederea protejării minorilor, a demnității persoanei, pudorii și moralității publice, a educației și creșterii minorilor și a tineretului în general. Concret, se dorește limitarea răspândirii materialelor cu caracter sexual si erotic”, explică Sanda Ardeleanu pe blogul personal.

Ea mai precizează că proiectul de lege 220/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr.196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei este acum din nou la Comisie, tocmai pentru că plenul a propus amendamente menite să-l îmbunătățească.

“Dar e nevoie să ne grăbim deoarece, asemenea consumului de etnobotanice și droguri de mare risc, consumul de pornografie face victime. Poate colegul meu este una din aceste victime și regret o dată în plus cele întâmplate”, subliniază deputatul democrat-liberal, făcând referire la cazul Octavian Modest Manu, doctorandul sucevean cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice (vezi detalii aici: https://www.newsbucovina.ro/actualitate/40617/sucevean-de-32-de-ani-retinut-pentru-pornografie-cu-minori-pe-internet).

Tot de pe blogul prorectorului autosuspendat al instituţiei sucevene de învăţământ superior mai aflăm că luna trecută, Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava, în care doctorandul arestat în urmă cu două zile pentru pornografie cu minori pe internet predă, a găzduit, în Aula Magna, conferința biofizicianului Virgiliu Gheorghe având ca temă: “Revoluția sexuală – mistificare a dorinței și naturii umane”.
Potrivit Sandei Ardeleanu, evenimentul a prilejuit şi lansarea volumului “Pornografia, maladia secolului XXI” .

“A doua zi, l-am avut ca invitat pe Virgiliu Gheorghe la cursul meu din cadrul unui master de didactică, pentru a continua discuțiile pe aceste teme sensibile, mai mult, pentru a-i ajuta pe masteranzii care lucrează sau vor lucra în școli să conștientizeze rolul mediei într-o largă dezbatere la nivel național. S-au pus întrebări, s-au formulat anumite soluții, pornind de la concluzia că e nevoie chiar de acțiune comună și pe acest tărâm alunecos, o realitate care de cele mai multe ori ne scapă”, scrie Ardeleanu pe blogul personal.

Concluzionând, “coincidenţe… nefericite”, ca să cităm chiar titlul acestei postări recente de pe blogul deputatului democrat-liberal.


Intră acum și în grupul de