Larisa PALANCANU şi Mihai BUDEANU, cei mai frumosi boboci de la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Organizatorii ediţiei din acest an a Balului Bobocilor Colegiului Economic “Dimitrie Cantemir” din Suceava au ţinut cu orice preţ ca lumea să râdă, ca toţi cei care au fost prezenţi la spectacol să se bucure de o porţie mare din acest medicament pentru suflet şi corp, care este buna dispoziţie.

Preţ de aproape patru ore, s-a râs, s-a aplaudat, dar mai ales s-au desemnat Miss şi Mister Boboc 2011 din cele 10 perechi înscrise în concurs. Lupta a fost aprigă în cadrul celor trei probe alese de organizatori, fiind vorba de prezentare, proba de aptitudini şi inventivitate şi cea de prezenţă scenică şi vestimentaţie.

Una dintre cele mai gustate confruntări ale bobocilor a fost cea de aptitudini şi inventivitate în care fiecare pereche a primit câte o rolă de hârtie igienică, iar cu ajutorul acesteia unul dintre parteneri trebuia să-l tranforme pe celălalt într-un personaj desemnat în urma tragerii la sorţi.

„Pentru că trăim într-o perioadă în care lumea este extrem de serioasă, în mare parte din cauza problemelor cu care se confruntă, ne-am propus să aducem zâmbetul pe faţa celor care ne vor urmări în cadrul ediţiei 2011, a Balului Bobocilor, de la Colegiul Economic << Dimitrie Cantemir >> din Suceava, şi să arătăm că încă mai avem puterea de a fi hazlii şi că întotdeauna românul iese cu bine din problemele pe care le are, apelând la umor”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, prof. Eugenia Trufin, în calitate de organizator.

Programul, unul destul de lung totuşi, a fost plin cu scenete aparţinând marilor actori de comedie pe care elevii Colegiului Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava le-au transpus în mod foarte inspirat la actualitatea din licee şi la problemele cu care se confruntă elevii în ziua de azi, iar dansurile oferite de fetele din trupele Rhythm-Dance şi Fly Dance au încins ochii şi inimile băieţilor din sală.

Din păcate alegerea lui Cătălin Bordea ca invitat special al balului cu un moment de stand-up comedy nu a fost una dintre cele mai inspirate idei pentru organizatori, pe lângă unele glume bunuţe, spectatorii, chiar dacă tineri şi deschişi la orice, au fost de multe ori enervaţi de vulgaritatea prea mare a comediantului, prea mare chiar şi pentru ei.

Juriul a avut o misiune grea în ce priveşte desemnarea câştigătorilor. Miss Boboc 2011 la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava a fost desemnată Larisa Palancanu, iar Mister Boboc, chiar partenerul ei de concurs, Mihai Budeanu.


Intră acum și în grupul de