Intră acum și în grupul de
Chiar dacă agenţiile de turism sucevene recunosc că pentru vacanţa de Paşte numărul solicitărilor este infim, iar cele câteva existente sunt îndeosebi pentru Europa de Est, acestea au remarcat totuşi o creştere a numărului de clienţi care accesează din timp pachetele de vacanţă, prin aşa-numitele oferte de “Early Booking”.
“Numărul sucevenilor care au accesat unul dintre pachetele de Early Booking este generos atunci când vine vorba de următoarele destinaţii de vacanţă – Bulgaria, Turcia, Croaţia sau Spania, oferte care au putut fi accesate până la data de 31 ianuarie 2012 şi 29 februarie 2012, sau care încă mai pot fi accesate până la data de 31 martie 2012, inclusiv 30 aprilie 2012, cu reduceri cuprinse între 8 şi 30% din partea hotelurilor. Precizez că în funcţie de numărul solicitărilor pe care le are, hotelul are dreptul de a scoate, sau de a prelungi ofertele de Early Booking în funcţie de interesele sale. Sucevenii preferă ofertele Early Booking deoarece au posibilitatea de a plăti un avans cuprins între 30 şi 70% şi diferenţă la pachetul ales. Categoria oamenilor care ni se adresează este între 25 şi 55 de ani”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Narcisa Bortă, directorul Agenţiei Paralela 45.
Aşadar, cele mai râvnite destinaţii de vacanţă rămân în continuare cele din străinătate, în top situându-se Bulgaria, urmată de Turcia, Tunisia, Malta şi Japonia, dar şi programele sociale pentru seniori, adresate persoanelor vârstnice, de peste 55 de ani. „Programele sociale se vând cel mai bine în lunile – februarie, martie, aprilie, mai, septembrie, octombrie. Cu doar 600 de euro de familie (2 persoane), sucevenii aleg ca destinaţii de relaxare – Vatra Dornei, Băile Felix, Braşov ş.a. Tot în rândul acestor categorii de persoane există deja rezervări pentru vara lui 2012 spre următoarele destinaţii de vacanţă: Costa Brava, Costa del Sol, Cipru, Costa Durada, Israel şi Tenerife”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Iulia Grigoraş, reprezentant al Agenţiei de Turism “Instant Travel&Tours”.
„Numărul sucevenilor care aleg litoralul Mării Negre este în scădere pentru sezonul estival din acest an, în topul preferinţelor clienţilor noştri situându-se Bulgaria şi Turcia. Bulgaria este din ce în ce mai cerută datorită condiţiilor foarte bune de cazare, dar şi a preţurilor accesibile. Unul dintre cele mai cerute pachete este în staţiunea Albena, cunoscută ca fiind o locaţie pentru familişti.
De exemplu, la Hotel Kaliakra (4 stele), în regim ultra all inclusive, la începutul lunii iulie, pentru două persoane, preţul unui pachet este în jur de 950 euro, cu 10% reducere până la data de 31 martie 2012. Printre facilităţi amintim: piscină, restaurant cu terasă, lobby bar, snack bar, bar la piscină, lounge bar, internet cafe, lift, program de animaţie, sală de conferinţe, sală de jocuri, internet wireless în spaţiile comune, volei pe plajă, fotbal pe plajă, ATM, o camera pentru persoanele cu dizabilităţi, parcare, casa de schimb valutar ş.a.”, a declarat pentru NewsBucovina, Alexandra Solcan, reprezentant al Agenţiei de Turism “Bilco Travel”.
Potrivit surselor citate, în această primăvară, sucevenii au ales şi destinaţii orientale, precum China, sau Japonia, circuite turistice, la preţul de 1.500 euro/persoană, respectiv 2.000 euro/persoană. Aceste călătorii i sunt cerute îndeosebi de persoanele care trec de 40 de ani.
Intră acum și în grupul de