Intră acum și în grupul de
Un lot format din 38 de sportivi, membri ai Clubului Sportiv HE PAI din Suceava, sub coordonarea instructorului Ovidiu Zegrea, au participat sâmbătă, 24 martie, respectiv duminică, 25 martie 2012, la Campionatul Naţional de Qwan Ki Do – copii şi juniori desfăşurat la Roman, şi s-au întors acasă cu nouă premii.
Competiţia a reunit două probe, tehnică şi luptă, şi a reunit copii şi juniori cu vârsta cuprinsă între 4 şi 17 ani, de la 23 de cluburi din 10 judeţe (16 oraşe) ale ţării. Un număr de 330 de sportivi s-au întrecut la proba tehnică, iar 268 la proba de luptă.
“Club HE PAI din Suceava s-a prezentat cu un lot de 38 de sportivi cu vârste cuprinse între 7 şi 17 ani. Dintre aceştia, 25 au participat la proba tehnică şi 23 au format cele 7 echipe participante la proba de luptă. Este campionatul naţional cu cea mai numeroasă participare la care am fost până în prezent, pentru unii dintre copiii pe care îi pregătesc fiind prima participare la o competiţie de acest fel. Nivelul de pregătire al sportivilor a fost unul foarte ridicat, care se apropie de cel al seniorilor. Sunt foarte mulţumit de rezultatele elevilor mei – 2 locuri I, 5 locuri II, 2 locuri III. Ne pregătim sârguincios pentru următoarea competiţie – Campionatul Naţional de Seniori care se va desfăşura pe două secţiuni – grade şi centuri negre”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Ovidiu Zegrea .
La Proba Tehnică (Thao Quyen), Clubul Sportiv HE PAI se laudă cu următoarele rezultate: locul I – Francesca Scepanschi – categoria 7-8 ani (Centuri Violet), locul II – Sabina Postolache – categoria 11-12 ani feminin (Centuri violet), locul II – Alexandru Serediuc – categoria 7-8 ani masculin (Grade Roşii), locul II – Rareş Ene – categoria 9-10 ani masculin (Grade Roşii), locul III – Raluca Huianu – categoria 7-8 ani feminin (Grade Roşii), locul III – Giulian Buzatu – categoria 7-8 ani (Centuri Violet).
„Evoluţiile bune din concurs au aparţinut sportivilor – Alexandra Apostol, Dan Grigoriu, Sebastian Pricop, Beatrice Acristinei şi Andrei Petraru”, a arătat Ovidiu Zegrea.
Potrivit instructorului sucevean, la Proba de Luptă (Song Dau) au fost premiaţi: Sabina Postolache şi Beatrice Acristinei (locul I), la categoria 10–12 ani feminin, Sabin Moscaliuc şi Andrei Petraru (locul II), la categoria 10–12 ani masculin, respectiv Florin Traciu, Andrei Istrate şi Eusebiu Lungu (locul II), la categoria 13–15 ani masculin.
Precizăm că în cadrul Campionatului Naţional de Qwan Ki Do – copii şi juniori, organizat de către Federaţia Română de Arte Marţiale, a avut loc şi o campanie umanitară pentru copiii aflaţi în două centre de plasament din municipiul Roman, campanie intitulată sugestiv „Şi ei sunt copii!”, în cadrul căreia membrii Clubului Sportiv HE PAI, alături de ceilalţi participanţi au avut ocazia să doneze jucării, îmbrăcăminte şi rechizite şcolare pentru aceşti copii care au nevoie de ajutor.
Cunoscut sub denumirea de „HE PAI”, în traducere „Cocorul Alb”, clubul sucevean de arte marţiale activează la acest moment într-unul din spaţiile Galleria Mall Suceava şi poartă în spate o tradiţie de ani de muncă şi antrenamente, în prezent lăudându-se cu practicanţi de Qwan Ki Do cu vârsta cuprinsă între 5 şi 45 de ani.
Intră acum și în grupul de