Clubul Sportiv Devencea s-a mutat in „casa noua”. Afla aici locatia in care se pregatesc acum sportivii suceveni (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Din ce în ce mai cunoscut pe plan local pentru antrenamentele riguroase, dar şi pentru distincţiile obţinute de-a lungul a patru ani de când s-a înfiinţat la Suceava, Clubul Sportiv Devencea, dezvoltat de către reputatul sportiv Nicolae Moroşan, şi-a deschis sâmbătă, un nou sediu, la etajul Galleria Mall Suceava.

„Clubul Sportiv Devencea a primit autorizaţie de funcţionare pe plan local din data de 6 mai 2008. Ideea conceperii unui astfel de format reprezintă o urmare a faptului că am fost sportiv de performanţă ani de zile şi mai mult, am observat că în zona noastră nu existau cluburi specializate pe taebox şi kickboxing, cel mai apropiat fiind la Iaşi. Intenţionăm în cel mai scurt timp să diversificăm oferta clubului, prin urmare sportivii înscrişi la Devencea vor avea posibilitatea să practice artele marţiale mixte”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Nicolae Moroşan, antrenor al Clubului Sportiv Devencea.

Deşi artele marţiale reprezintă un sport dur pentru femei, antrenorul sucevean recomandă acest gen de activitate şi reprezentantelor sexului frumos, pentru dobândirea disciplinei sportive şi pentru respectul faţă de propria persoană, întrucât sportul înseamnă sănătate.

Totodată, el a transmis faptul că înscrierea la Clubul pe care îl conduce nu impune o limită de vârstă. „Nu lucrăm pe categorii de vârstă, pentru că în general în artele marţiale nu se ţine cont de acest aspect. De regulă, asiaticii instruiesc copiii de la vârsta de cinci ani, sport care poate fi practicat şi până la vârsta de 70 de ani. Cel mai mic cursant al meu are 10 ani, iar cel mai în vârstă are peste 40. Datorită faptului că artele marţiale solicită corpul foarte mult, regula de bază a clubului nostru impune ca antrenamentele să se ţină de trei ori pe săptămână, cu pauză de o zi între ele”, a arătat Nicolae Moroşan.

Înscrierile se fac la etajul Galleria Mall Suceava în zilele de luni, miercuri şi vineri, de la ora 10.00 şi de la ora 16.00.

„Următoarea competiţie la care intenţionăm să participăm va avea loc la finalul lunii mai, la Bucureşti, iar în luna iulie ne propunem să ajungem la Campionatul Mondial din Croaţia, acolo unde îmi doresc să ajung cu patru dintre sportivii mei”, a arătat Moroşan.


Intră acum și în grupul de