Intră acum și în grupul de
Opt studenţi, membri ai Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (A.S.C.O.R.) din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, însoţiţi de alţi şapte tineri voluntari, au întreprins la mijlocul lunii august, o „tabără de muncă”, la Mănăstirea Paltin care face parte din Aşezământului filantropic “Petru Vodă”, din judeţul Neamţ.
Experienţa a fost deosebită pentru fiecare dintre ei, întrucât au avut posibilitatea să lucreze alături de măicuţele sfântului aşezământ şi să contribuie la pregătirile aferente pentru hramul locaşului de cult, “Adormirea Maicii Domnului”.
După ce au fost cazaţi, fetele separat de băieţi, tinerii (cu vârste cuprinse între 17 şi 27 de ani) şi-au luat foarte în serios munca pe care unii aveau să o depună pe parcursul a trei, alţii a şapte zile, în funcţie de timpul pe care au dorit să îl petreacă la mănăstire.
“Am ajuns la Mănăstirea Paltin la invitaţia maicii Varahila şi a maicii Stareţe. Am avut ocazia să le ajutăm la pregătirile pentru hram. Parte dintre noi se află la a doua vizită realizată tot ca voluntari la această mănăstire. Cu toate acestea, experienţa se dovedeşte a fi mereu una nouă şi interesantă. Timp de trei zile, sâmbătă, luni şi marţi, am ajutat la curăţat peşte, activitate pe care mulţi au făcut-o pentru prima dată. Am pregătit legumele pentru prepararea sarmalelor. Am ras morcovul, am tăiat ceapa, am curăţat ardei, vinete, alimente care au contribuit în final la realizarea unei mese foarte variate şi îmbelşugate cu produse de post”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Alexandra Bobu, studentă în anul III la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul USV, membră A.S.C.O.R.
Printre voluntarii care au participat la tabăra de muncă de la Mănăstirea Paltin, s-a numărat şi Victor Emanuel Sterpu, student în anul al III-lea, la Facultatea de Ştiinţe Economice, din cadrul USV. Acesta a precizat că a lucrat cu plăcere la muncile care erau de făcut prin curtea mănăstirii. „Am ajutat la tăiatul lemnelor, la stivuitul acestora, am ajutat zidarii care construiesc în incinta locaşului de cult noi spaţii de cazare, şi nu numai. Personal, am stat patru zile în mănăstire şi aş repeta cu plăcere această experienţă. Aştept cu interes tabăra de anul viitor”, a declarat Victor Sterpu pentru NewsBucovina.ro.
„Munca pe care au depus-o la mănăstire a fost una diferită de cea pe care sunt obişnuită să o fac acasă, asta din punct de vedere al volumului de lucru. A fost o experienţă frumoasă care m-a ajutat să cunoasc lume nouă şi să îmi consolidez principiile de viaţă”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Lavinia Crainiciuc, studentă în anul III la Facultatea de Litere din cadrul USV, membră A.S.C.O.R.
Pe parcursul zilelor petrecute în mănăstire, studenţii suceveni au purtat o ţinută decentă şi au participat la slujbele care se oficiau atât în timpul dimineţii, cât şi în timpul nopţii. De asemenea, aceştia au avut posibilitatea să viziteze mănăstirea de călugări “Petru Vodă”, situată la doi kilometri distanţă de mănăstirea de maici.
Ridicarea bisericii cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” a început în anul 2003, la initiativa pr. Iustin Pârvu, lângă mănăstire fiind construit un spital în care sunt îngrijite persoane vârstnice, care are în componenţă un azil de bătrâni, laboratoare medicale şi cabinet stomatologic. În cadrul aşezământului, funcţionează o şcoală dotată cu internat, unde, în timpul anului şcolar, locuiesc şi învaţă câteva zeci de copii. În incinta acesteia, există un paraclis cu hramul “Sfântul Pantelimon”, ridicat în anul 2000.
Intră acum și în grupul de