Intră acum și în grupul de
Sala de sport a Şcolii Generale nr.9 “Ion Creangă” Suceava va găzdui în perioada 10-11 noiembrie 2012, respectiv sâmbătă şi duminică, un stagiu naţional de Qwan Ki Do.
Potrivit unuia dintre organizatorii evenimentului, Huan Su Ovidiu Zegrea, din cadrul clubului sucevean de Qwan Ki Do “HE PAI”, la stagiul de pregătire vor participa în jur de 200 de sportivi, dintre care 60 proveniţi de la clubul menţionat anterior.
“Ni se vor alătura practicanţi de Qwan Ki Do cu vârsta cuprinsă între 5 şi 50 ani. Până la acest moment şi-au anunţat participarea sportivi de la cluburile din: Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Botoșani, Bacău, Iași, București, dar cu siguranță vor veni și din alte colțuri ale țării”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Ovidiu Zegrea.
Instructorul a explicat că stagiul va consta în antrenamente centralizate (trei pentru adulți și două pentru copii), care au scopul de a clarifica tehnicile predate la fiecare club în parte şi de a transmite cât mai exact informațiile venite de la maestrul fondator al stilului Qwan Ki Do.
“Antrenamentele vor fi conduse de către directorul tehnic al Federației Române de Qwan Ki Do, Minh Su Ovidiu Covaci – Centura Neagră 6 Dang. Stagiile naționale se organizează în două sesiuni, toamna și primăvara, în locații diferite. Anul acesta avem onoarea și plăcerea să organizăm la Suceava un astfel de stagiu”, a spus Zegrea.
Intră acum și în grupul de