Casatorii mai putine la Suceava, in 2012


Intră acum și în grupul de

Numărul căsătoriilor oficiate în municipiul Suceava în decursul anului 2012 a scăzut la 802, comparativ cu anul 2011 când numărul acestora era 839.

Wedding“Numărul tinerilor care hotărăsc să îşi oficializeze relaţia scade pe an ce trece. Dacă în anul 2009 aveam înregistrate 961 de căsătorii, în 2010 acestea au scăzut la 841, în 2011, la 839, iar în 2012 la 802”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Tatiana Maxim, şef serviciu „Stare civilă” în cadrul Primăriei Suceava.

Potrivit acesteia, la Suceava nu a existat niciun cuplu care să solicite oficierea căsătoriei la trecerea dintre ani. “Înaintea sărbătorilor de iarnă au fost oficiate doar şapte nunţi. Joi, 27 decembrie, au fost oficiate patru căsătorii, vineri, 28 decembrie, două căsătorii, iar duminică, 30 decembrie, o singură căsătorie, de altfel, ultima din anul 2012”, a spus Maxim.

Ea a precizat faptul că la acest moment, pentru luna ianuarie 2013, la Primăria Suceava au fost programate trei căsătorii. Ea a reamintit faptul că programările pentru starea civilă se fac cu 10 sau 14 zile înainte de ceremonie.

“Cele mai puţine solicitări pentru căsătorie se înregistrează la începutul anului, iar cea mai aglomerată perioadă este în lunile de vară, îndeosebi în lunile iulie şi august”, a mai adăugat şeful serviciului “Stare civilă”.


Intră acum și în grupul de