Intră acum și în grupul de
Aeronava companiei Tarom nu a aterizat miercuri seară, pe Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” din Suceava din cauza ceţii dense care a planat asupra municipiului reşedinţă de judeţ, a declarat pentru NewsBucovina.ro, directorul aeroportului sucevean, Dumitru Sahlean.
Potrivit acestuia, cursa Tarom nu a operat seara trecută din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. „Din cauza ceţii dense, cursa Bucureşti-Suceava nu a putut fi efectuată. Astfel, un număr de 20 de pasageri de Suceava au fost îmbarcaţi în cursa de Iaşi. De acolo, transportatorul i-a preluat cu un autocar care i-a adus la destinaţie”, a declarat Sahlean.
Directorul Aeroportului Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava a precizat că aeronava Tarom trebuia să decoleze spre Suceava, miercuri seară, la orele 21.30 şi să aterizeze la orele 22.40. „În cursul acestei dimineţi nu au fost înregistrate probleme”, a asigurat Sahlean.
Precizăm că la momentul actual, pe Aeroportul Suceava mai opereaza doar Tarom-ul, cu o cursă spre Bucuresti, cu plecare spre Capitală, dimineaţa, la orele 05.55 şi sosire la Suceava, la orele 22.40.
Intră acum și în grupul de