Intră acum și în grupul de
Raluca Șutu, vicepreședinte pe aria de dezvoltare a comunitații (NCD) în AIESEC Suceava, poate fi considerată un exemplu pentru tinerii suceveni. Deși nu face campanii de PR, reuseşte să schimbe, prin paşi mărunţi, dar siguri, imaginea României în ochii străinilor.
Newsbucovina.ro vă propune un interviu cu Raluca Şutu, tânăra care aduce străinii în proiecte de educaţie nonformală, la Suceava.
Cum te descrii şi cu ce te ocupi?
Sunt o persoană prietenoasă, ambițioasă și perseverentă, îmi place să mă implic în multe lucruri, chiar dacă uneori ajung la concluzia că nu am timp de toate. Îmi place să cânt la tobe și sunt o fană înrăită a motocicletelor. Momentan sunt studentă la Calculatoare, anul II și vicepreședinte în AIESEC Suceava pe aria de NCD (dezvoltare a comunității), ce se ocupă cu aducerea de internaționali pe proiectele organizației din orașul nostru.
Cu ce scop vin studenții străini la Suceava?
Prin programele noastre încercăm să implementăm un mediu nonformal de educație, în care participanții să se bucure și de o altă modalitate de învățare. Începând de la grădiniță și până la liceu, fiecare proiect este axat pe necesitățile vârstei respective. Trainerii veniți sunt aleși în urma unui interviu și pregătiți în domeniul în care urmează să activeze, pentru a putea oferi informațiile necesare. Astfel, în urma acestui schimb de experiență cu oameni din diferite țări, se pot implementa noi concepte și noi culturi pentru o dezvoltate socială de impact.
Cum este să lucrezi cu persoane din țări diferite?
La liceu am avut ocazia să particip la o serie de proiecte în care erau aduși studenți din străinătate, printre care și proiectul GROW. Încă de atunci mi-am dorit să intru în AIESEC, pentru a putea interacționa și mai mult cu astfel de persoane. Ajunsă aici, am aplicat ca lider de echipă pe un proiect dedicat elevilor de şcoală generală, K.I.D. Camp, unde am interacționat cu doi tineri, unul din Pakistan și celălalt din Taiwan. Deși aveam idei și păreri diferite, am reușit să avem o comunicare bună și să ne înțelegem. Odată cu implementarea celorlalte proiecte au început să mai vină internaționali în Suceava, fiindu-mi din ce în ce mai ușor să creez o legătură cu ei. Acum văd fiecare trainer venit ca pe o nouă provocare și ca pe un nou set de concepte legate de viziunea asupra societății.
Ce cauți la o persoană care aplică pentru a veni în orașul Suceava?
În primul rând, când creăm un proiect, menționăm o serie de abilități și aptitudini pe care trebuie să le aibă un aplicant. Sunt oferite toate datele legate de activitățile ce va trebui să le desfășoare în Suceava. Al doilea pas este interviul prin care urmărim dacă persoana care a aplicat se potrivește cerințelor proiectului. Se caută și o oarecare experiență în domeniu, dar și o engleză cât mai corectă.
Ce îţi place cel mai mult în activitatea pe care o desfăşori în AIESEC Suceava?
Fiind o fire prietenoasă, mi-a placut să interacționez cu cât mai multe persoane din AIESEC, ceea ce mi-a oferit încredere de sine. Îmi place că descopăr în fiecare zi ceva nou în fiecare om și asta mă provoacă într-un fel sau altul. Un alt aspect este lucrul cu internaționalii. Așa cum am spus, îmi place să învăț lucruri noi și mai ales de la oameni care au o vizune mult mai diferită față de a mea. Lucrez la implementarea proiectelor, pentru că știu că pot face ceva ce ajută comunitatea, ce ajută organizația și, implicit, pe mine. Un lucru care îmi aduce satisfacţie este faptul că reuşesc să schimb părerea celor din alte state despre România şi români. Ajung aici şi, indiferent că sunt din S.U.A., Pakistan, Vietnam sau Brazilia, toţi au auzit de ţigani, asta ştiu ei de România. Apoi au ocazia să petreacă şase săptămâni cu noi, să trăiască româneşte şi să îşi formeze o altă impresie. E un sentiment de nedescris să ştii că pleacă încântaţi, că povestesc mai departe şi că îşi doresc să se întoarcă. Îmi place să cred că prin noi (AIESEC Suceava) străinii văd şi părţile pozitive ale României.
Ce le transmiți celor care își doresc să intre în contact cu tinerii din străinătate?
La început, simpla idee de a vorbi cu cineva din altă țară poate părea ușor înspăimântătoare, sau să ne facă să ne simţim puţin stânjeniţi. Vorbesc din proprie experiență, amintindu-mi de cum a fost prima dată când am intrat în contact cu un străin. Nu ştiam cum să-i urez bun venit, cum să-mi manifest bucuria în aşa fel încât ospitalitatea noastră şi libertatea de exprimare a emoţiilor să nu intre în conflict cu obiceiurile sale. Pe parcurs am început să mă documentez mai mult despre tradiţiile şi obiceiurile celor pe care aveam să-i cunosc şi chiar să-i întreb pe ei.
E fascinant să descoperi diferenţele culturale, să vezi cum acelaşi gest are interpretări diferite. Spre exemplu, pe un proiect, o fetiţă i-a făcut cadou trainerului din Malaezia o ie veche de 100 de ani, în semn de mulţumire, care să-i amintească de România cu drag. Pentru Phoebe, trainerul din Malaezia, a fost o decizie de vreo două nopţi nedormite şi o discuţie pe Skype cu părinţii ei, dacă să accepte sau nu cadoul şi în acelaşi timp să nu-i rănească sentimentele fetiţei. În final a mulţumit, dar a refuzat, fiindcă în cultura lor, ei cred foarte mult în spirite, iar acea ie veche de 100 de ani, purtată de mai multe persoane, însemna un pericol.
Încurajez pe toată lumea să cunoască persoane din cât mai multe ţări, deoarece poţi afla lucruri care nu ți-ar fi trecut prin cap că există şi este o experiență unică de fiecare dată când întâlnești pe cineva nou. Ai ocazia să descoperi şi să înţelegi alte culturi şi, în acelaşi timp, să fii un bun ambasador al României!
Intră acum și în grupul de
