Zeci de coroane cu flori au fost depuse la capataiul regretatului Mircea Grosaru, deputatul minoritatii italiene din Romania


Intră acum și în grupul de

Biserica “Sfântul Gheorghe” din Suceava a devenit în aceste zile loc de reculegere pentru cei care au venit să îi aducă un ultim omagiu regretatului Mircea Grosaru, cel care a fost deputatul minorităţii italiene din România.

Rude, prieteni apropiaţi, colegi, oameni care l-au cunoscut ca om sau care i-au apreciat activitatea, au venit, poate pentru ultima dată, la căpătâiul fostului deputat.

Zeci de coroane atent alese au fost depuse atât în Biserica de pe Mirăuţi, cât şi pe treptele de la intrarea în lăcăşul de cult, aduse din partea – Uniunii Ucrainienilor din România şi a preşedintelui Ştefan Buciuta, Minorităţii Ucrainene şi a deputatului Ivan Morocico, Uniunii Polonezilor din România, Uniunii Democrată a Slovacilor şi Cehilor din România, Italienilor din Fălticeni, Patronato INAS Bucureşti, Departamentului pentru Relaţii Interetnice, colegilor Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale, Consiliului Judeţean Suceava (reprezentat de vicepreşedinţii Alexandru Rădulescu şi Ilie Niţă), fam. Sanda-Maria şi Mihai Ardeleanu ş.a.

Reamintim că deputatul minorităţii italiene din România, Mircea Grosaru, a murit luni dimineaţa, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, în urma unui stop cardiac.

Conducerea unităţii spitaliceşti a anunţat că decesul deputatului a fost declarat la ora 11.30, după ce acesta a suferit un stop cardio-respirator care nu a putut fi resuscitat în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate.

Potrivit conducerii SJU Suceava, deputatul Mircea Grosaru a venit, luni, la ora 9.34 la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava unde care a fost diagnosticat cu „Sindrom coronarian acut, şoc cardiogen, bloc de ram drept recent instalat”.

În urma investigaţiilor paraclinice efectuate s-a decis internarea în secţia Cardiologie – Terapie Intensivă Coronarieni, urmând a se efectua coronarografia în scopul confirmării diagnosticului şi stabilirii conduitei terapeutice. „Pe fondul instabilităţii hemodinamice accentuate (valori tensionale scăzute), pacientul a instalat stop cardio-respirator care nu a putut fi resuscitat în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, ulterior declarându-se decesul la ora 11.30”, s-a transmis ulterior.

La sfârşitul lunii iunie, Mircea Grosaru, avocat de profesie, ar fi împlinit 62 de ani.

El se afla la al treilea mandat de deputat în Parlamentul României. Mircea Grosaru era membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor. Totodata, el deţinea şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei Italienilor din România – RO.AS.IT.

Mircea Grosaru a fost secretar general al PNL Suceava în perioada 1997-2000, iar la alegerile parlamentare din anul 2000 a candidat din partea minorităţii italiene fără însă să obţină mandatul, dar în 2004 a fost ales parlamentar şi în urma alegerilor parlamentare din 2008 şi în 2012 a fost reales deputat al minorităţii italiene.

Şedinţa de luni a Camerei Deputaţilor, de deschidere a noii sesiuni parlamentare, a început cu un moment de reculegere în memoria deputatului Mircea Grosaru.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a propus un moment de reculegere în memoria deputatului Mircea Grosaru arătând că anul a început trist şi că un “prieten  foarte bun” ce reprezenta minoritatea italiană a încetat din viaţă în urma unui infarct.

Slujba de înmormântare a deputatului Mircea Grosaru va avea loc joi, 6 februarie, ora 12.00.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!


Intră acum și în grupul de