38 de sportivi ai Clubului HE PAI Suceava vor participa la Campionatul de Qwan Ki Do pentru Copii, de la Brasov


Intră acum și în grupul de

Un număr de 38 de copii pregătiţi în cadrul Clubului Sportiv HE PAI Suceava, sub atenta instruire a antrenorului Ovidiu Zegrea, vor participa sâmbătă, 29 martie 2014, la Campionatul de Qwan Ki Do pentru Copii, care se va desfăşura la Braşov.

„Participanţii vor fi împărţiţi pe categorii de vârstă şi pe nivele de pregătire. Sportivii vor participa fie la proba de tehnică, fie la proba de luptă, aceasta din urmă adresându-se copiilor care au vârsta împlinită de 7 ani”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, instructorul Ovidiu Zegrea (Centrură neagră 3 Dang).

Reamintim că la mijlocul lunii martie, sportivii de la HE PAI Suceava au bifat o nouă performanţă, la Campionatul Naţional de Qwan Ki Do pentru seniori şi juniori de la Botoşani. La acel moment, Clubul HE PAI Suceava a participat la naționale cu un număr de 25 de sportivi ce la final au obținut 13 medalii, dintre care două de aur, șase de argint și cinci de bronz.

În proba de tehnică, Ioana Sabina Postolache a luat argintul la juniori 13 – 15 ani, Teodora Tofan a luat bronzul la juniori 16 – 17 ani, Diana Elena Crainiciuc a devenit vicecampioană națională la seniori grade, iar Alexandru Girigan a terminat al treilea în proba rezervată seniorilor cu Centura Neagră, ultimii doi câștigând aceleași medalii și în concursul de tehnică de arme tradiționale.

La aceleași naționale, dar în proba de luptă, echipa feminină de junioare 13 – 15 ani, formată din Beatrice Acristinei, Paula Turculeț și Ioana Sabina Postolache a avut o evoluție foarte bună și a devenit campioană națională a României. Tot la juniori 13 – 15 ani, dar la masculin, echipa He Pai formată din Florin Traciu, Andrei Petraru, Cozmin Crainiciuc și Mihai Huianu a câștigat argintul, în timp ce la Teodora Tofan și Aicha Daneliuc au câștigat argintul cu echipa, la junioare 16 – 17 ani. Tot la luptă, dar la senioare grade, clubul He Pai a avut o echipă câștigătoare, ce a devenit campioană națională și a fost formată din Laura Reuț, Diana Elena Crainiciuc și Lavinia Crainiciuc.

Fetele au evoluat foarte bine și în concursul Centurilor Negre, unde Mihaela Munteanu și Iuliana Dobrin au obținut medalia de argint cu echipa.

În cadrul aceleiaşi competiţii, HE PAI Suceava a urcat pe podium și în proba de luptă cu arme tradiționale prin Laura Reuț, locul trei la seniori grade și Mihaela Munteanu, tot locul trei, dar la seniori Centuri Negre.

Ovidiu Zegrea este de părere că, competiţia trebuie privită ca pe o verificare, un mijloc de progres şi nu un scop în sine.

 


Intră acum și în grupul de