Senatorul PSD Ioan Stan după ce s-a decis începerea negocierilor PSD-PNL: Nu intrăm cu orice preț la guvernare. PSD manifestă, dar și solicită decență și bună credință în negocierile cu PNL


Intră acum și în grupul de

Președintele organizației județene PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, marți, în urma deciziei Comitetului Politic Național prin care PSD a hotărât să înceapă oficial negocierile cu PNL, că PSD nu intră cu orice preț la guvernare.

„Acceptăm această responsabilitate numai în contextul în care putem pune în aplicare un program de guvernare coerent și realist care să asigure depășirea situației de criză pe care o traversează în acest moment România. În acest sens este evident că avem nevoie de pârghiile necesare pentru atingerea acestui țel. De aici rezultă necesitatea preluării anumitor portofolii ministeriale, precum Finanțele sau Sănătatea”, a explicat senatorul.

Potrivit lui Ioan Stan, „românii trebuie să știe că nu împărțim funcții în guvern, ci sarcini și responsabilități care să aducă stabilizare, apoi normalitate, în vederea relansării economice și sociale”.

El reiterează, clar și fără echivoc, că PSD are programe și politici pe care le poate discuta cu PNL, dar are și măsuri la care nu poate renunța între care testarea extinsă și vaccinarea; aducerea în prima linie a specialiștilor în sănătate; susținerea campaniei de vaccinare printr-o abordare onestă față de populație. Ioan Stan a mai declarat că PSD insistă asupra plafonării prețurilor la energie, asupra compensării facturilor la energie, asupra descentralizării reale a deciziilor privind închiderea școlilor – la nivelul Consiliului de Administrație ale școlilor, asupra dublării alocațiilor, pentru indexarea de la 1 decembrie a pensiilor cu 11% și nu în ultimul rând creșterea salariului minim în două trepte de anul viitor.

„În altă ordine de idei, PSD a făcut o primă evaluare a draftului de program de guvernare al PNL și a identificat o serie de lucruri care trebuie schimbate și pe care pur și simplu nu le poate accepta. De aceea PSD manifestă, dar și solicită decență și bună credință în negocierile cu PNL, considerând că vital este programul de guvernare ce va rezulta  în urma negocierilor, motiv pentru care până nu se epuizează această etapă, nu discută funcții. De altfel, partidul nostru  nu intră la guvernare pentru funcții, ci pentru a veni cu soluții și a opri dezastrul generalizat pe care îl resimțim cu toții”, a mai declarat Stan.

Senatorul PSD Ioan Stan a amintit că PSD are deja un plan clar, cu 100 de măsuri urgente ce trebuie aplicate imediat după învestirea noului guvern și subliniază că în această săptămână se poate finaliza întregul program de guvernare dacă discuțiile cu PNL vor fi constructive.


Intră acum și în grupul de