Intră acum și în grupul de
Polițiștii suceveni au identificat autorul furtului din 11 octombrie a poșetei unei femei care se odihnea pe o bancă într-un parc din Fălticeni.
Acesta este un tânăr de 28 de ani din satul Gulia, orașul Dolhasca și a fost reținut joi, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de luare a unor măsuri preventive.
Potrivit cercetărilor, în ziua de 11.10.2023, în jurul orei 16.20, în timp ce se afla în Parcul din municipiul Fălticeni, suspectul a sustras poșeta unei femei aflată așezată pe bancă lângă aceasta, poșetă pe care mai apoi a abandonat-o pe pervazul unui geam de la Muzeul Ion Irimescu din municipiul Fălticeni, după ce în prealabil a sustras din interiorul acesteia telefonul mobil. Ulterior, a amanetat telefonul sustras în baza contractului de împrumut cu amanet în schimbul sumei de 220 de lei.
Suspectul a fost condamnat în anii anteriori, printre altele, pentru fapte cu violență, respectiv tâlhărie, tâlhărie calificată și tentativă la tâlhărie calificată.
Intră acum și în grupul de